Guvernul a aprobat reorganizarea Agenției Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar

Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre prin care se reorganizează Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) obiectivul acestui demers constând în îmbunătăţirea performanţei sistemului naţional de educaţie şi asigurarea implementării reformei în educaţie, potrivit Agerpres.

„Guvernul României a aprobat astăzi, 2 februarie 2022, hotărârea prin care se reorganizează Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), pornind de la principiile profesionalismului, democraţiei participative şi transparenţei mecanismelor de asigurare a calităţii prin evaluări colegiale. Obiectivul îl reprezintă îmbunătăţirea performanţei sistemului naţional de educaţie, asigurând premisele implementării reformei în educaţie”, informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Potrivit sursei citate, starea actuală a învăţământului preuniversitar românesc, „deficitară” din punct de vedere al calităţii rezultatelor, este în bună parte şi „o consecinţă a incapacităţii ARACIP” de a atinge obiectivele stabilite prin lege.

Ministerul Educaţiei afirmă că modul de reorganizare al agenţiei ţine seama atât de practicile internaţionale din state cu sisteme performante de educaţie, precum Marea Britanie, Olanda, Franţa sau Finlanda, cât şi de concluziile şi obiectivele asumate prin Proiectul „România Educată”.

„Conform reglementărilor legale în vigoare, agenţia ar fi trebuit să asigure evaluări periodice ale şcolilor româneşti şi să propună soluţii sistemice de îmbunătăţire a performanţei şi de adaptare la realitate. În cei 16 ani de activitate, obligaţia legală de evaluare periodică s-a realizat în mai puţin de un sfert din şcolile româneşti, dovedind, pe baza lipsei de eficienţă, nevoia acută de reformare. Chiar şi acolo unde s-a realizat evaluarea periodică, principiile de bază ale unei evaluări colegiale au fost departe de a fi respectate”, arată sursa citată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare