Guvernul a dat undă verde dezvoltării unei platforme digitale cu informații despre zboruri și aeroporturi. Prin implementarea acestui proiect, va fi creat un hub național de informații, într-un format unitar, multilingv și ușor accesibil, care va conecta pasagerii cu aeroporturile civile din România. Platforma va furniza informații actualizate în timp real și va permite oferirea de asistență personalizată, contribuind astfel la îmbunătățirea experienței de călătorie.
- HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiții aferente proiectului „Creșterea calității experienței de călătorie a cetățenilor prin asigurarea accesului integrat la informații privind securitatea și tranzitul prin aeroporturi civile naționale”
Hotărârea aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiții aferente proiectului „Creșterea calității experienței de călătorie a cetățenilor prin asigurarea accesului integrat la informații privind securitatea și tranzitul prin aeroporturi civile naționale”.
Proiectul are ca obiectiv principal dezvoltarea unei soluții informatice integrate care va permite pasagerilor acces facil și rapid la informații relevante privind călătoriile, serviciile disponibile în aeroporturi, procedurile de securitate și modalitățile de optimizare a timpului petrecut în terminale.
Prin implementarea acestui proiect, va fi creat un hub național de informații, într-un format unitar, multilingv și ușor accesibil, care va conecta pasagerii cu aeroporturile civile din România. Platforma va furniza informații actualizate în timp real și va permite oferirea de asistență personalizată, contribuind astfel la îmbunătățirea experienței de călătorie.
Totodată, proiectul va sprijini uniformizarea și modernizarea măsurilor de securitate aplicabile în cele 17 aeroporturi civile implicate, prin digitalizarea proceselor și a arhitecturii actuale a activităților specifice. Această modernizare va contribui la optimizarea fluxurilor de pasageri și non-pasageri și la creșterea nivelului general de siguranță în aeroporturi.
Accesul cetățenilor la informațiile disponibile prin intermediul portalului web va fi facilitat și prin integrarea cu platforma ROeID, oferind astfel un nivel sporit de accesibilitate și securitate în utilizarea serviciilor digitale.
Aeroporturile reprezintă infrastructuri critice pentru mobilitate și dezvoltare economică, iar digitalizarea serviciilor și consolidarea securității aeroportuare sunt esențiale pentru asigurarea unui mediu sigur și eficient pentru pasageri, operatori și personalul aeroportuar.
Implementarea proiectului reprezintă un pas important în procesul de modernizare a aeroporturilor civile naționale și în dezvoltarea unor servicii publice digitale eficiente, adaptate nevoilor actuale ale cetățenilor.
Valoarea totală a cheltuielilor de investiții se ridică la 169 milioane lei. Finanțarea proiectului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Serviciului Român de Informații.



