Guvernul a finalizat analiza pentru ultima rectificare bugetară din acest an

Guvernul României a finalizat analiza pentru ultima rectificare bugetară din acest an. Această rectificare, care va fi pozitivă, are în vedere o creștere a veniturilor bugetului general consolidat cu 500 milioane lei.

Deficitul bugetului scade de la 5,84 la sută la 5,74 la sută.

Rectificarea asigură toate sumele necesare pentru plata drepturilor salariale și a celor din sfera asistenței sociale, precum și pentru buna funcționare a tuturor instituțiilor publice, până la sfârșitul anului.

Totodată, s-a decis crearea cadrului legal pentru creșterea gradului de îndatorare a Primăriei Capitalei, pentru a permite plata serviciilor de transport, distribuție și furnizarea energiei termice pentru populație în sistem centralizat.

Guvernul va continua procesul de elaborare a proiectului de buget pentru anul viitor, astfel încât aprobarea acestuia să poată avea loc în prima jumătate a lunii decembrie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare