Guvernul acordă un ajutor pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza, care constă în produse alimentare, apă, haine, pături şi încălţăminte

România nu poate asista fără reacţie la drama a sute de mii de oameni nevinovaţi din Fâşia Gaza, a declarat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern. Guvernul acordă un ajutor pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza, care constă în produse alimentare, apă, haine, pături şi încălţăminte.

 

El a amintit că joi a fost convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care a decis acordarea unui ajutor pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza.

„I-am spus premierului Netanyahu că România condamnă ferm atacurile teroriste ale Hamas, soldate cu mii de victime. În acelaşi timp, însă, România nu poate asista fără reacţie la drama a sute de mii de oameni nevinovaţi din Fâşia Gaza, care riscă să moară de foame, sete şi frig. Aşadar, ieri am convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi am decis să acordăm un ajutor pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza. Ajutorul constă în produse alimentare, apă, haine, pături şi încălţăminte pe care Ministerul Apărării le va transporta urgent acolo, pe calea aerului”, a precizat Ciolacu.

Prim-ministrul a menţionat că şedinţa săptămânală a Guvernului a fost programată cu o zi întârziere având în vedere că a efectuat vizite în cele două zone de război, Israel şi Ucraina, unde există comunităţi româneşti importante – peste 500.000 de persoane atât în Israel, cât şi în Ucraina.

„Prioritatea noastră este să ne protejăm cetăţenii şi, împreună cu Guvernele din Tel Aviv şi Kiev, lucrăm non stop pentru a-i ajuta pe românii de acolo. Guvernul României nu va lăsa vreodată pe cineva în urmă”, a transmis premierul.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare