Pentru coordonarea integrată a eforturilor derulate de instituțiile guvernamentale, societatea civilă și mediul privat în ceea ce privește asigurarea asistenței umanitare refugiaților din Ucraina, vineri, a avut loc, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru găzduită de Mădălina Turza, consilier de stat, cu reprezentanții Code for Romania.
La întâlnire au participat membri ai grupului de lucru constituit, în acest sens, la nivelul Cancelariei prim-ministrului, reprezentanți ai Departamentului pentru Situații de Urgență, ai organizațiilor internaționale – Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), Organizația Mondială a Migrației, Crucea Roșie, Asociația ”Zi de Bine” și Dumitrița Solomon, secretar de stat în Cancelaria Prim-Ministrului.
Discuțiile au vizat operaționalizarea, în perioada imediat următoare, a platformei de resurse și nevoi, dezvoltată de Code for Romania, în parteneriat cu Guvernul României și cu Departamentul pentru Situații de Urgență. Acest proiect va prelua funcționalitatea actualei Platforme – ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”.
Noua platformă va conține două centralizatoare esențiale – ”Un Acoperiș” pentru managementul și validarea cererilor și ofertelor de cazare și ”Sprijin de Urgență” pentru managementul și alocarea celorlalte tipuri de resurse (hrană, produse de igienă, îmbrăcăminte etc.).
De asemenea, în această platformă vor fi preluate și datele centralizate în cadrul inițiativei guvernamentale ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”.