Guvernul Ciolacu conduce România în derivă. Intrăm sub jugul FMI (national.ro)

Deficitul bugetar imens din primele două luni ale anului arată că România se prăbușește într-un ritm devastator. Analiștii economici spun că situația este atât de gravă, încât un acord cu FMI este inevitabil, ceea ce va însemna o condamnare la sărăcie cruntă a întregii populații și o obligare a statului de a-și vinde companiile strategice. Mai mult, anul acesta vor veni peste noi impozite și taxe majorate, care vor duce la o scădere și mai accentuată a nivelului de trai, scrie national.ro.

În primele două luni ale acestui an, România și-a dublat, efectiv, deficitul bugetar, față de aceeași perioadă a anului trecut, semn că fondurile PNRR, austeritatea dictată de Guvern și combaterea evaziunii fiscale cu E-factura nu au avut niciun efect. Premierul a spus că deficitul actual nu este nicio nenorocire, iar cei care ne guvernează nici nu sunt interesați de așa ceva, ne spune prof. dr. Mircea Coșea.

”Lucrurile se depreciază foarte rapid, pentru că UE a făcut niște calcule teoretice și a concluzionat că în acest an suntem în pericol de a mări deficitul bugetar, care va ajunge la 7%. Eu cred că ar trebui ca toată lumea să înțeleagă că chiar este o nenorocire și că s-ar putea să fie o apocalipsă. Deficit bugetar înseamnă incapacitatea statului de a-și asigura fondurile necesare din propriile resurse, din propriile rezultate ale economiei pentru a acoperi cheltuielile bugetare. Și atunci, când ai un astfel de deficit, nu ai decât două căi, cunoscute în manualele de economie. Prima este să te împrumuți și a doua este să mărești impozitele și taxele”, ne-a declarat prof. dr. Mircea Coșea, fost ministru de stat.

Acesta arată că reforma administrativă în sectorul public nu s-a făcut și că numărul secretarilor de stat și al agențiilor a crescut, cum este cazul apariției celebrei Agenții de coordonare și monitorizare a întreprinderilor cu capital majoritar de stat, cu cele mai mari salarii din economia românească.

Potrivit analistului economic, ar mai exista o cale de ieșire din acest dezastru, și anume perfecționarea sistemului de colectare la buget, dar este o cale iluzorie, pentru că acea perfecționare, modernizare, informatizare pe care Guvernul a promis că le face cu ANAF este în întârziere.

”Au crescut anumite colectări la începutul anului, ceea ce este normal, pentru că întotdeauna se întâmplă așa, dar există în continuare marele evazionist care este statul, prin întreprinderile cu capital majoritar de stat. Toate aceste societăți sunt împânzite de persoane politice, care au avantajul unor retribuții și alte beneficii pe care le au de la societățile statului și nu sunt preocupate de plata impozitelor și taxelor. Pe de altă parte, ANAF nu are capacitatea nici de voință politică, nici tehnică, nici profesională de a intra serios în companiile cu capital străin, multinaționale. Eșecul pe care l-a avut cu OMV, ca până la urmă să nu se obțină nimic din toată ancheta aceea fastuoasă pe care a făcut-o, dar mai mult de imagine, arată că nu se poate pune speranța că va face ceva ANAF-ul în viitor, chiar dacă ministrul Finanțelor vrea să-i înarmeze pe inspectori”, ne-a precizat prof. dr. Mircea Coșea.

Analistul economic avertizează asupra faptului că vin vremuri foarte grele pentru români. ”Deocamdată, este absolut sigur că, în pofida celor declarate de prim-ministru, ne așteaptă o situație dificilă și, trecând peste imoralitatea domnului Valentin Lazea, de la BNR, care, cu leafa fantastică pe care o are, ne dă sfaturi să ne pingelim pantofii, nu există șanse ca nivelul de trai să crească”, ne spune prof. dr. Mircea Coșea. Potrivit acestuia, anul 2024 va fi unul în care se vor întâmpla mai multe lucruri. Tot ceea ce ni s-a spus de la UE, de la OCDE, de la Banca Mondială și de la FMI va fi aplicat, adică vor crește impozitele și taxele, va crește TVA, se va începe studierea posibilității introducerii impozitării progresive și, nu în ultimul rând, va crește cota de îndatorare a României.

”Statul se va împrumuta în continuare și suntem în situația în care, recunoscând sau nu că deficitul este o problemă, vom fi nevoiți să ne adresăm FMI, spre mijlocul anului viitor, pentru un acord, pentru că altfel nu vom putea ieși la suprafață. Datoriile fiind mari, îndatorarea va fi din ce în ce mai scumpă și atunci vom căuta o ieșire prin acordul cu Fondul Monetar Internațional, care nu este favorabil din alte puncte de vedere”, ne-a mai declarat prof. dr. Mircea Coșea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare