Guvernul de la Chișinău anunță că accesul la semnătura electronică calificată va fi facilitat

Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) și Agenția Servicii Publice (ASP) extind metodele de obținere a dispozitivelor de creare a semnăturii electronice. Astfel, nu va mai fi necesară deplasarea la Chișinău, obținerea serviciului de semnătură electronică fiind posibil la cel mai apropiat Centru multifuncțional al ASP.

Proiectul pilot este lansat în Centrele multifuncționale nr. 3 (str. Mihail Sadoveanu, 17) și nr. 4  (bd. Decebal, 6) din Chișinău, iar în perioada 15 iulie – 28 august curent va fi extins în Centrele multifuncționale ale ASP din toată țara.

De asemenea, nu va mai fi necesară efectuarea copiilor actelor de identitate pentru prezentarea la ghișeu, ci doar prezentarea unui act de identitate valid, a bonului de plată și a cererii de certificare a cheii publice completată, aceasta din urmă putând fi găsită pe portalul www.semnatura.md. Ulterior, solicitantul va primi dispozitivul de creare a semnăturii electronice, pe care este înscrisă perechea de chei. Semnăturile electronice create cu ajutorul acestui dispozitiv au putere juridică egală cu cea a semnăturii olografe.

La etapă inițială, Centrele multifuncționale ale ASP vor deservi doar persoanele fizice, persoanele juridice în continuare fiind deservite în oficiile STISC.

Această inițiativă marchează un pas esențial în digitalizarea serviciilor publice, oferind cetățenilor o modalitate rapidă și eficientă de a obține dispozitivul criptografic necesar pentru crearea semnăturii electronice.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare