Guvernul dinamitează schemele de plafonare a preţului energiei livrate clienţilor, iar bugetul pentru anul 2024 nu include nicio sursă de finanţare

Guvernul dinamitează schemele de plafonare a preţului energiei livrate clienţilor, iar bugetul pentru anul 2024 nu include nicio sursă de finanţare pentru schemele de sprijin destinate consumatorilor de energie, ceea ce reprezintă un risc de colaps pentru întregul sector energetic, susţine Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

„Bugetul de Stat pentru 2024 trebuie să includă sursele de finanţare pentru schemele de plafonare a preţului energiei în anul 2024 şi pentru plăţile restante din 2023. Ministerul Finanţelor Publice a ales să ignore problema existentă şi riscul real al unei situaţii extrem de periculoase pentru toţi cetăţenii României – imposibilitatea de fi alimentaţi cu energie. Ignoranţa demonstrată prin proiecţia de buget supusă dezbaterii publice va fi plătită de consumatorii de energie din România. Riscul intrării în insolvenţă al furnizorilor de energie este unul major şi va afecta tot sectorul energetic. În numele clienţilor din portofoliile membrilor noştri, avertizăm cu toată responsabilitatea că există ameninţarea iminentă de a fi în imposibilitatea asigurării energiei necesare, un colaps al sistemului energetic naţional fiind cât se poate de real”, a explicat Daniela Dărăban, directorul executiv al ACUE.

Potrivit organizaţiei de profil, fondurile alocate pentru finanţarea reducerilor de preţ acordate clienţilor casnici şi noncasnici de energie sunt „cvasi inexistente”, la Fondul de Tranziţie figurând suma de zero lei.

În consecinţă, ACUE solicită Guvernului României să confirme dacă suma alocată de zero lei reprezintă decizia de a renunţa la schemele de sprijin pentru consumatorii de energie, iar în cazul menţinerii schemelor de sprijin, de unde este asigurată sursa de finanţare.

„În momentul de faţă sunt 1,9 miliarde de lei în aşteptare la plată la Ministerul Energiei şi încă 1,8 miliarde de lei la ANPIS, pentru care nu există surse de finanţare. În acelaşi timp, trebuie bugetate sursele de finanţare aferente reducerilor de preţ, care vor fi aplicate în anul 2024, în cazul în care Guvernul României decide menţinerea schemelor de sprijin. Lipsa bugetelor corespunzătoare compensării schemelor de plafonare destabilizează grav capacitatea furnizorilor de a asigura achiziţia de energie şi, implicit, continuitatea alimentării în siguranţă cu electricitate şi gaz a gospodăriilor şi companiilor în plină iarnă, reprezentând o încălcare a legislaţiei naţionale şi europene”, avertizează sursa citată.

ACUE este o federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate energie electrică, petrol, gaze şi minerit energetic, cu 23 de companii din sectorul energetic, ceea ce însumează un număr total de 22.500 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro.

Valoarea totală a investiţiilor realizate de către membrii ACUE, în perioada 2018-2022, a depăşit 13,5 miliarde de lei.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare