Guvernul german şi-a revizuit prognoza de creştere economică

Guvernul german se aşteaptă la o creştere economică mai slabă şi la o inflaţie de aproape două ori mai mare decât preconiza anterior pentru 2022, din cauza războiului din Ucraina, a sancţiunilor impuse Rusiei şi a preţurilor mari la energie care afectează prima economie europeană, transmit AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

Conform noilor prognoze publicate miercuri de Ministerul Economiei, Produsul Intern Brut al Germaniei ar urma să înregistreze în acest an un avans de 2,2%, faţă de prognoza de 3,6% publicată în luna ianuarie, urmând să accelereze uşor la 2,5% în 2023, faţă de un avans de 2,3% cât estima la începutul anului.

Pe de altă parte, prognoza de inflaţie pentru acest an a fost revizuită semnificativ în sus, până la 6,1%, de la 3,3% cât se preconiza în ianuarie, urmând ca avansul preţurilor de consum să revină la un nivel mai sănătos de 2,8% în 2023.

„După doi ani de pandemie de coronavirus, războiul Rusiei (împotriva Ucrainei) creează o nouă povară”, a declarat miercuri ministrul german al Economiei, Robert Habeck, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, Germania plăteşte preţul pentru susţinerea Ucrainei. „Trebuie să fim pregătiţi să plătim acest preţ”, a adăugat Robert Habeck.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, şi principalele institute economice din Germania, Ifo (München), DIW (Berlin), IfW, IWH (Halle) şi RWI (Essen), şi-au revizuit estimările privind avansul economiei germane în acest an, până la 2,7%, faţă de 4,8% prognozat anterior, pentru ca în 2023 să înregistreze o creştere de 3,1%. Însă institutele economice au dat publicităţii şi un scenariu negativ, în care ar exista o întrerupere bruscă a livrărilor de energie din Rusia, situaţie în care economia Germaniei ar înregistra un avans de 1,9% în acest an şi o contracţie de 2,2% în 2023. Potrivit estimărilor institutelor, în situaţia îngheţării livrărilor de gaze, pierderile economice cumulate pentru 2022 şi 2023 ar putea să se ridice la aproximativ 220 miliarde de euro, echivalentul a peste 6,5% din producţia economică.

Cu o creştere de 2,8% în 2021, prima economie europeană a înregistrat o performanţă mai modestă decât vecinii europeni, din cauza penuriei de componente şi materii prime. Aceasta după ce pandemia de Covid-19 a provocat o recesiune de 4,6% în 2020.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare