Guvernul modifică ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră, a anunţat, joi, premierul Marcel Ciolacu, care a precizat că, în situaţia în care rezultatul testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală nu vine în maximum 72 de ore, şoferii cărora le-au fost suspendate permisele le primesc înapoi.
„Aşa cum am anunţat, modificăm ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră, mă refer în special la suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală. Dacă rezultatul nu vine în maximum 72 de ore, şoferii primesc carnetele înapoi. Am cerut Ministerului de Interne să ţină cont de observaţiile societăţii civile pentru că aşa este firesc. Dacă statul nu are capacitatea administrativă de a rezolva problema testării într-un termen rezonabil, nu trebuie să îi pedepsim pe români. Măsurile luate pentru a preveni dramele cauzate de consumul de droguri la volan sunt foarte importante, dar nu pot afecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, a declarat prim-ministrul, la începutul şedinţei de Guvern.
El a adăugat că autorităţile vor monitoriza foarte atent, în continuare, problema testării antidrog. „Doar aşa putem preveni tragedii precum cea de la 2 Mai”, a subliniat Ciolacu.
„Ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne vor prezenta lunar o analiză comună despre capacitatea de respectare a termenului de 72 de ore. Pregătim inclusiv norme privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor în vederea testării antidrog. Vor fi gata în cinci zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă de azi. Sper că domnul ministru Predoiu a învăţat lecţia şi în viitor nu va pune căruţa înaintea cailor”, a menţionat premierul.
Sursa: AGERPRES