Guvernul Orban a înlocuit prefecți din cinci județe și a rechemat consulul general al României la New York

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ionel Dancă, a anunţat că prefectul judeţului Arad a demisionat din funcţie, iar prefecţii din alte patru judeţe au fost eliberaţi din funcţie, în şedinţa de joi, decizia fiind luată ca urmare a „reconsiderării” de către Executiv a reprezentanţilor săi în teritoriu.

Executivul a decis eliberarea din funcţii a prefecţilor judeţelor Alba, Harghita, Sălaj şi Suceava şi a luat act de demisia prefectului judeţului Arad. De asemenea, a fost eliberat din funcţie şi subprefectul judeţului Arad, funcţia urmând a fi ocupată temporar de Olimpia Popa.
  • „Aşa cum bine ştiţi, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu; este firesc atunci când are loc o schimbare de guvern, Guvernul să-şi reconsidere reprezentanţii săi în teritoriu”, a afirmat Ionel Dancă.
catalin dancu
Guvernul a decis și rechemarea consulului general al României la New York, Cătălin Dancu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare