Guvernul Republicii Moldova a aprobat denunţarea a două acorduri încheiate cu CS

Guvernul Republicii Moldova a aprobat în şedinţa de miercuri două proiecte privind denunţarea unor acorduri încheiate anterior în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI) şi ar putea denunţa alte zece, care nu „corespund situaţiei actuale”, relatează Moldpres şi EFE, potrivit Agerpres.

Primul se referă la schimbul de informaţii privind apărarea frontierelor ţărilor membre ale CSI (încheiat la Moscova la 12 aprilie 1996), iar cel de-al doilea reglementează livrările de mărfuri între ţările blocului postsovietic (încheiat la Kiev la 20 martie 1992).

‘Motivele de ordin social, politic şi economic, care au servit cândva drept temei pentru întocmirea acestor acordului, nu mai corespund realităţilor actuale în domeniul managementului şi protecţiei frontierelor de stat’, a precizat Ministerul Afacerilor Interne de la Chişinău într-un comunicat de presă.

După şedinţa de guvern, ministrul de interne Ana Revenco a afirmat că instituţia sa are 39 de acorduri încheiate pe linia specifică de activitate cu CSI. ‘În urma analizelor, am constatat că zece sunt deja considerate inoportune şi a fost declanşată procedura de denunţare a acestora. Este vorba despre unele acorduri cu privire la trupele de grăniceri, la situaţiile excepţionale cu caracter natural şi tehnogen, la reglementarea activităţii cu privire la frontiera CSI’, a specificat Ana Revenco.

La începutul acestei săptămâni, preşedintele parlamentului moldovean Igor Grosu, lider al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS, aflat la guvernare), a anunţat că va începe procedurile pentru ca Republica Moldova să părăsească Adunarea Interparlamentară a CSI, ceea ce a stârnit critici din partea opoziţiei proruse.

Fostul preşedinte prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a calificat decizia politicianului proeuropean drept „un pas iraţional pentru a-i satisface pe susţinătorii occidentali” ai Chişinăului şi a subliniat că Republica Moldova nu va supravieţui fără o cooperare strânsă cu CSI, Uniunea Economică Eurasiatică şi Rusia.

De asemenea, el a avertizat că ruperea acordurilor cu CSI ar crea probleme pentru cetăţenii moldoveni, deoarece ar însemna denunţarea tratatelor privind scutirile de vize, de taxe vamale şi fiscale.

Moscova a reacţionat imediat la declaraţiile preşedintelui parlamentului, Igor Grosu, cu privire la retragerea Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a CSI, au relatat Deschide.md şi Radio Chişinău, citând media de stat ruse.

Potrivit şefului Comitetului pentru afaceri internaţionale din Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus) Grigori Karasin, intenţia Chişinăului reprezintă un joc politic numit „jur loialitate Occidentului”, conform RIA Novosti.

„Ei se joacă într-un joc politic numit ‘jur loialitate Occidentului’. Din partea conducerii actuale a Republicii Moldova, din păcate, poţi să te aştepţi la orice. La Chişinău se fac multe declaraţii, noi contăm pe faptul că toate deciziile serioase nu vor fi luate în cadrul interviurilor şi declaraţiilor”, a afirmat Karasin, fost ministru adjunct de externe.

El a amintit că Republica Moldova nu a mai trimis un reprezentant al său la evenimentele Adunării Interparlamentare a CSI deja de jumătate de an.

Şeful Comitetului pentru afacerile CSI din cadrul Dumei de la Moscova (camera inferioară), Leonid Kalaşnikov, a declarat că decizia Chişinăului va provoca pierderi economice Republicii Moldova, precum şi daune pentru propriii săi cetăţeni.

„Se purtau destul de apatic în cadrul Adunării Interparlamentare a CSI şi erau pasivi după ce a plecat preşedintele Dodon. Dacă vor face acum şi acest lucru, îşi vor tăia creanga de sub propriile picioare, îşi vor provoca daune, inclusiv de ordin economic. Acolo sunt multe înţelegeri diferite, care ajută tocmai Republica Moldova, nu invers. Aşa că îşi vor provoca daune lor, dar şi cetăţenilor Republicii Moldova”, a declarat acesta, citat de Deshide.md.

Relaţiile dintre Chişinău şi Moscova s-au tensionat şi mai mult după ce autorităţile moldovene au condamnat invazia brutală a Rusiei în Ucraina, stat independent şi fostă republică sovietică, membră a CSI.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare