Guvernul urmează să aprobe, luni, proiectul legii bugetului de stat pentru 2022

Proiectul legii bugetului de stat pentru 2022 ar urma să fie pus în transparenţă publică vineri, iar lunea viitoare să fie aprobat de Cabinetul Ciucă pentru a fi transmis spre dezbatere şi adoptare în Parlament, au informat, marţi, surse guvernamentale, potrivit Agerpres.

Potrivit surselor citate, deficitul bugetar asumat ar urma să fie de 5,84% pe cash şi de 6,2% pe ESA.

Anul viitor, salariile în sectorul bugetar nu vor creşte, excepţie urmând să facă o parte din personalul medical – infirmiere şi brancadieri, dar şi personalul din Educaţie, au indicat sursele guvernamentale.

Conform acestora, pensiile militare nu vor creşte anul viitor, cu excepţia celor cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei, care ar urma să fie indexate, ca şi pensiile civile. Plata pensiilor aleşilor locali va fi prorogată.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare