Guvernul urmează să aloce, în şedinţa de miercuri, suma de 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru cheltuieli cu medicamente şi pregătirea paturilor ATI necesare în gestionarea pandemiei de COVID-19, a anunţat premierul Florin Cîţu.
El a prezentat acest proiect în cadrul şedinţei Biroului Executiv al PNL de marţi. „Vom aloca 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă, ceea ce arată că pregătirea valului patru a fost suboptimală, ca să fim eleganţi, în ceea ce priveşte medicamentele şi cheltuielile pentru ATI. Dar, punem aceste resurse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii pentru a ne asigura că nu există probleme”, a declarat Cîţu, potrivit Agerpres.
În cadrul şedinţei Executivului urmează să fie aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, care stabileşte condiţiile de prelungire a interimatelor directorilor generali.
„Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă a guvernului, în cazul în care conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv a Societăţii Române de Televiziune, nu este desemnată până la împlinirea termenelor legale, mandatul directorului general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, se prelungeşte de drept până la numirea Consiliului de administraţie, dar nu mai mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.