Guvernul vine în ajutorul familiilor cu venituri reduse

Guvernul Dăncilă a adoptat miercuri o hotărâre prin care elevii şi studenţii care provin din familii cu venituri reduse sunt susţinuţi financiar să achiziţioneze calculatoare, prin acordarea a câte 200 de euro.

„Guvernul continuă măsurile de îmbunătăţire a sistemului de învăţământ şi sprijină accesul elevilor şi studenţilor la educaţie. Suntem preocupaţi să acordăm şanse egale copiilor şi tinerilor noştri la o viaţă mai bună. Vom continua să susţinem elevii şi studenţii care provin din familii cu venituri reduse să achiziţioneze calculatoare, prin acordarea a câte 200 de euro. Aprobăm astăzi hotărârea de Guvern în acest sens”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Prim-ministrul a adăugat că acestă măsura va veni în sprijinul a 12.000 de elevi şi studenţi, fiind alocată din bugetul pe 2019 suma de 12 milioane de lei.

„În guvernarea PSD – ALDE am luat măsuri pentru a mări numărul tinerilor care beneficiază de sprijin, având în vedere că este un program de succes de care au beneficiat peste 300.000 de elevi şi studenţi în cei 15 ani de aplicare’, a adăugat Dăncilă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare