Reorganizarea controversată de la Ministerul Dezvoltării, acolo unde sute de funcţionari au fost daţi afară sau băgaţi în concurs, va fi amânată, după ce Klaus Iohannis promulgat o lege în care e menţinut Institutul Naţional de Administraţie, structură desfiinţată iniţial de Guvern prin OUG, au precizat surse politice pentru „Adevărul”.
Potrivit Adevărul, unul din aspectele de care nu au ţinut cont ministrul Ion Ştefan şi Marius Mihai Vasiliu, secretar general-adjunct şi omul responsabil de reorganizarea instituţiei, când au dat startul concedierilor şi al concursurilor, a fost faptul că Parlamentul s-a opus desfiinţării Institutului Naţional de Administraţie.
Practic, liberalii transformaseră o instituţie de sine stătătoare, dar subordonată Ministerului Dezvoltării, într-o simplă direcţie. De altfel, o mulţime din posturile reduse în schema conducerii veneau tocmai de la INA, care avea în jur de o sută de locuri de muncă. 70 dintre acestea erau ocupate, iar mulţi dintre ei au fost fie concediaţi direct, fie puşi să dea concurs. În mod normal, o direcţie are minim doar 15 posturi, în timp ce o direcţie generală are minim 25 de posturi, potrivit Codului Administrativ.
Activitatea din Ministerul Dezvoltării a fost data oricum peste cap în ultimele trei săptămâni, precizează surse din minister, pentru că nu era clar ce se întâmplă, din moment ce jumătate dintre cei aproape 900 de funcţionari erau siguri că rămân pe funcţii, iar ceilalţi fie primiseră notificare privind demiterea, fie prezentarea la concurs. Decizia referitoare la păstrarea INA ca instituţie de sine stătătoare a adus noi probleme, pentru că întreaga schemă de personal va trebui regândită.
Surse din minister au precizat pentru „Adevărul” că Vasiliu a fost pus la colt de alţi colegi din conducere, adică de o parte din secretarii de stat şi secretarul general al instituţiei, Mona Dumitru, care i-au reproşat eşecul, în condiţiile în care acesta a cerut şi a garantat reorganizarea, dar acum rămân doar cu imaginea negativă de pe urma scandalului. Mai mult, luni are loc primul termen în procesul în care o parte din angajaţi cer Curţii de Apel Bucureşti suspendarea HG prin care a fost decisă reorganizarea.
Surse citate de Adevărul au precizat că urmează să fie anulată toată procedura de concurs din minister, decizia fiind una politică. Cel mai probabil guvernarea liberală va amâna schimbările din Ministerul Dezvoltării până după parlamentare. De altfel, decizia întregului demers al lui Ştefan a surprins numeroşi lideri din PNL. Ştefan e singurul din echipa Orban care a avut îndrăzneala să înceapă să taie în carne vie la un minister, în timp ce colegii săi din Cabinet au decis schimbările fără scandal, de obicei doar la nivel de funcţii de conducere, ceea ce a fost perceput de aparatul din ministere ca pe un lucru previzibil, care are loc de fiecare dată când sunt schimbaţi guvernanţi.