Harghita: 14 intervenții pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite, cele mai multe în stațiunea Borsec

Jandarmii harghiteni au intervenit, în ultima săptămână, la 14 cazuri în care s-a solicitat îndepărtarea urşilor din zonele locuite, cele mai multe situaţii de acest gen fiind înregistrate în staţiunea Borsec.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, plt adj şef Gheorghe Suciu, a informat că, în perioada 14-20 iunie, au fost primite 14 apeluri, prin intermediul numărului de urgenţă 112, prin care era semnalată prezenţa unor urşi în localităţile Jolotca, Borsec, Topliţa, Hodoşa, Feliceni, Băile Tuşnad, Frumoasa şi Dealu.

Cele mai multe apeluri, respectiv opt, au fost primite din staţiunea Borsec.

Din cele 14 cazuri, în opt a fost nevoie de intervenţia efectivă a echipelor de intervenţie.

În ceea ce priveşte cele opt apeluri primite din oraşul Borsec, jandarmii au intervenit efectiv de cinci ori, fie pentru îndepărtarea unei ursoaice cu trei pui din centrul staţiunii, fie pentru alungarea altor exemplare de urşi solitari. În alte trei cazuri, animalele nu au mai fost găsite în locul semnalat, dar echipajul de jandarmerie s-a deplasat la solicitare. Pe timpul intervenţiilor de la Borsec nu au fost constatate pagube şi nici alte incidente, a precizat Gheorghe Suciu.

De asemenea, săptămâna trecută a fost semnalată prezenţa unui urs pe un câmp de cartofi din apropierea unei mine din satul Jolotca, animalul fiind îndepărtat înspre pădure de către echipajul de jandarmi trimis la solicitare.

Totodată, au mai fost primite apeluri prin care era anunţată prezenţa unor urşi în Topliţa, Hodoşa, Feliceni sau Băile Tuşnad, în toate situaţiile fiind nevoie de intervenţia fie a unui echipaj de jandarmerie, fie a echipei de intervenţie.

O altă intervenţie a avut loc în comuna Frumoasa, o femeie anunţând faptul că un urs se află într-un copac din curtea sa. Echipajul trimis la faţa locului a fost nevoit să îndepărteze, în primă instanţă, câinii proprietarei din apropierea copacului, permiţând astfel ursului să coboare, acesta fiind îndepărtat ulterior înspre pădure.

Ultimul apel al săptămânii a fost primit duminică din comuna Dealu, dar ursul a plecat singur în pădure, nefiind nevoie ca echipa de intervenţie să ia măsuri pentru îndepărtarea animalului.

În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent.

Sursa citată a mai arătat că numărul de apeluri prin care era solicitată intervenţia jandarmilor pentru îndepărtarea urşilor din apropierea zonelor locuite este aproximativ la fel cu cel înregistrat anul trecut în aceeaşi perioadă.

„Anul acesta am înregistrat, până la această oră, un număr de 127 solicitări, iar anul trecut până pe data de 20 iunie 2021 au fost înregistrate, la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, un număr de 134 apeluri prin SNUAU 112. Le reamintim oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia”, a mai menţionat purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare