Harghita: Accident feroviar la Racu; o persoană a decedat şi o alta rănită va fi preluată de un elicopter SMURD

O persoană a decedat şi o alta a fost rănită grav în urma unui accident feroviar care a avut loc, marţi dimineaţa, în localitatea Racu, în care au fost implicate un autoturism şi un tren care circula pe ruta Braşov-Gheorgheni, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

‘Un accident feroviar a avut loc în localitatea Racu, în care au fost implicate trenul Regio 4501, care circula pe ruta Braşov- Gheorgheni şi un autoturism. Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Miercurea Ciuc cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD’, au transmis reprezentanţii ISU Harghita.

Sursa citată a menţionat că, în urma impactului, au rezultat două victime, respectiv un bărbat de 33 ani care a decedat şi o femeie de 27 ani, care a fost rănită şi va fi preluată de elicopterul SMURD Târgu Mureş, după stabilizare.

Ambele victime au fost încarcerate.

Circulaţia feroviara este blocată, a mai informat ISU Harghita.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare