Harghita: Firmă amendată cu 15.000 lei pentru deţinere de lemn de foc fără documente legale

O firmă care desfăşoară activităţi pe linie silvică, din localitatea Lupeni, a fost amendată de poliţişti cu suma de 15.000 lei, după ce la sediul acesteia a fost descoperită o cantitate de aproape 100 metri cubi de lemn de foc, fără documente legale.

Potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Harghita, acţiunea de control a fost efectuată de poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice în cadrul unui plan de acţiune privind prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier.

‘În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat existenţa a 99,44 mc lemn de foc, de diverse specii, deţinuţi fără documente legale, pentru care reprezentanţii societăţii nu au putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport. A fost aplicată o sancţiune contravenţională, în cuantum de 15.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi lemnul a fost confiscat’, a informat IPJ Harghita.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare