Harghita: Peste 200 intervenţii ale jandarmilor pentru alungarea urşilor, de la începutul anului

Jandarmii harghiteni au intervenit, de la începutul anului, de 204 ori pentru alungarea unor urşi care au venit în zonele locuite, numărul apelurilor care semnalau prezenţa animalelor fiind în scădere, în ultima perioadă.

Potrivit unei informări a Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, în toate cele 204 cazuri a fost trimis la faţa locului un echipaj de intervenţie şi nu au fost înregistrate incidente sau probleme deosebite.

Datele statistice mai arată că în săptămâna 17-23 iulie, la nivelul Dispeceratului IJJ Harghita au fost primite nouă apeluri prin intermediul numărului de urgenţă 112, prin care era semnalată prezenţa unor urşi în zona localităţilor Vărşag, Băile Tuşnad, Corbu, Odorheiu Secuiesc şi Lăzarea.

Cele mai multe apeluri, adică trei, au fost făcute din Odorheiu Secuiesc, la toate solicitările fiind trimise echipaje de jandarmerie pentru a interveni. Sursa citată a precizat că într-un caz ursul nu a fost găsit, iar în alte două situaţii jandarmii au alungat în afara zonelor locuite animalele care se aflau în căutare de hrană în curţile oamenilor.

Din satul Ghiduţ, comuna Lăzarea, au fost făcute două apeluri, în ambele situaţii echipajele de jandarmerie reuşind să alunge ursul din zonele locuite.

În restul cazurilor, urşii părăsiseră singuri locurile unde fusese semnalată prezenţa lor.

În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a emis mesaje de avertizare RO-ALERT.

Numărul intervenţiilor din ultimele zile este mai redus decât cel de la începutul lunii iulie când, în numai o săptămână, au fost înregistrate şi 25 de apeluri la 112, prin care era semnalată prezenţa urşilor în apropierea zonelor locuite.

Jandarmii le reamintesc oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la numărul de urgenţă 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare