Zece persoane din comuna Corbu şi-au părăsit, duminică seara, casele inundate, după ce, în urma ploilor torenţiale, trei pârâuri au ieşit din matcă, iar apa a provocat stricăciuni în gospodării.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, opt persoane s-au autoevacuat din case, iar două au fost evacuate de un echipaj ISU.
Acestea au fost cazate la rude, vecini, iar una îşi va petrece noaptea la o pensiune din comună.
Potrivit ultimelor informaţii, în comuna Corbu au fost inundate şase case şi 33 de curţi, echipajele de pompieri voluntari şi civili intervenind pentru evacuarea apei.
A fost afectat de ape şi drumul judeţean care leagă comunele Corbu şi Bilbor.
Primarul comunei Corbu, Romeo Ţepeş-Focşa a precizat că în urma ploilor torenţiale au ieşit din matcă trei pârâuri din comună şi au fost inundate ‘zeci de case, pivniţe şi curţi’.
Primăria Tulgheş a pus la dispoziţia autorităţilor din Corbu un buldoexcavator.
De asemenea, şi în comuna Bilbor sunt inundate două case şi o piviniţă.
Biroul de Presă al ISU Harghita a mai informat că au fost transmise mesaje de avertizare RO-ALERT pentru localităţile Corbu şi Tulgheş, privind pericolul de inundaţii produse de ieşirea din matcă a râului Bistricioara. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE