Hotelul Intercontinental din Bucureşti a fost amendat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cu 100.000 de lei, după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care alimente expirate, camere cu geamuri crăpate şi cabluri neizolate, potrivit News.ro.
Pentru că problemele au continuat la controale ulterioare, comisarii au propus închiderea unităţii de cazare.
ANPC a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că echipe ale Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti (CPCMB) au realizat o acţiune de control, joi, la Compania Hotelieră Intercontinental România SA.
În urma verificărilor, au fost date şase amenzi contravenţionale în valoare totală de 50.000 lei. De asemenea, echipele de control au decis oprirea definitivă de la comercializare a produselor cu nereguli, închiderea temporară a bucătăriei până la remedierea deficienţelor, dar şi a zece camere şi a centrului SPA. De asemenea, comisarii ANPC au propus în urma acestui control şi închiderea temporară a hotelului pentru cel mult şase luni.
ANPC a găsit în urma verificărilor utilizarea unor produse din carne şi peşte fără elemente de identificare şi caracterizare şi dată limită de consum, elemente fără de care nu se poate stabili conformitatea acestora, utilizarea unor produse refrigerate cu data durabilităţii minimale schimbată o altă dată de expirare (produse cărora li s-a schimbat starea termică prin congelare), folosirea, atât în blocul alimentar, cât şi în minibarurile din camere, a unor produse cu data limită de consum depăşită,
existenţa unor preparate finite calde depozitate la temperatura mediului ambiant sau în spaţii frigorifice, fără respectarea condiţiilor de temperatură, utilizarea, la bucătărie, a unor legume cu modificări organoleptice, precum şi a unor produse congelate, cu arsuri de congelare.
Alte nereguli constatate au fost nerespectarea vecinătăţilor produselor alimentare, în spaţiile frigorifice, precum şi depozitarea băuturilor direct pe paviment, existenţa unor condiţii igienice necorespunzătoare atât în camerele de hotel, cât şi în centrul SPA, lipsa informaţiilor privind utilizarea electronicelor, condiţii deficitare de amenajare a spaţiilor de cazare, care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea consumatorilor (tencuială exfoliată, prize desprinse din perete, cabluri neizolate, geamuri crăpate, protecţia unei trepte de la scara de acces la saună deteriorată).
“În ziua următoare, au fost verificate măsurile dispuse către operatorul economic cu o zi înainte şi, în urma constatării neremedierea deficientelor în totalitate (condiţiile igienice şi de amenajare deficitare din camere, precum şi utilizarea produselor alimentare expirate fiind în continuare întâlnite de echipa de control), comisarii CPCMB au decis extinderea verificării la toate camerele libere ale hotelului”, se arată în comunicatul ANPC.