Human Rights Watch denunţă „dubla trădare” suferită de femeile-poliţist din Afganistan

După redobândirea puterii de către talibani în Afganistan, femeile care au lucrat ca poliţiste trăiesc în teamă şi ameninţare constantă, notează organizaţia pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) într-un raport publicat joi, citat de dpa, transmite Agerpres.

Raportul de 26 de pagini, intitulat „Dublă trădare: Abuzuri împotriva femeilor poliţiste afgane, în trecut şi în prezent”, documentează ameninţările din partea autorităţilor talibane de la preluarea controlului de către talibanii islamişti, în august 2021, care a forţat multe foste poliţiste să se ascundă de teamă să nu fie identificate.

Au existat însă ameninţări şi înainte ca talibanii să preia puterea, se arată în raport: HRW a înregistrat violenţe sexuale sistematice împotriva femeilor-poliţist şi în timpul guvernului anterior, susţinut de Occident.

„Femeile-poliţist afgane au fost de două ori trădate, mai întâi de fostul guvern afgan, care a permis continuarea necontrolată a abuzurilor sexuale grave împotriva lor, iar apoi de către ţările care au ignorat aceste abuzuri şi nu au fost dispuse să accepte relocarea sau să acorde azil femeilor care caută protecţie”, a declarat Fereshta Abbasi, cercetător pentru Afganistan la HRW.

Femeile au relatat că au primit apeluri telefonice de ameninţare sau casele le-au fost percheziţionate în mod violent de către islamişti. Ele au povestit de asemenea că au cunoscut o creştere a violenţei în interiorul familiilor lor din cauza rudelor care se opuneau activităţii lor ca poliţiste.

Sub regimul taliban, femeile-poliţist sunt desfăşurate doar în câteva zone, cum ar fi la unele puncte de control sau în închisorile pentru femei, a precizat HRW.

Multe foste poliţiste au fugit în alte părţi ale ţării sau în state vecine. Doar un număr mic au fost preluate de ţări occidentale care au promovat şi finanţat recrutarea şi formarea poliţistelor afgane după 2002.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare