Un bărbat de 33 de ani a fost reţinut de poliţiştii din oraşul Geoagiu după ce, la un control în trafic, a prezentat un permis de conducere şi un act de identitate despre care a spus că sunt eliberate în Polonia, însă cercetările ulterioare au dovedit că documentele erau false, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
‘În urma comunicărilor cu autorităţile din Polonia, poliţiştii au stabilit faptul că permisul de conducere şi cartea de identitate prezentate pentru control sunt false, iar tânărul nu figurează ca deţinător de permis de conducere în bazele de date ale autorităţii străine emitente’, au precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara.
Din verificările efectuate poliţiştii au stabilit că tânărul a obţinut în mod fraudulos cartea de identitate şi permisul de conducere, motiv pentru care, în cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi uz de fals.
Cercetările vor continua sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, urmând să fie dispuse măsurile legale.
Sursa: PRESSONLINE