Ialomiţa: Accident cu patru autoturisme pe DN2; două persoane rănite, transportate la spital

Un accident de circulaţie în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs marţi dimineaţă, pe DN2, între Moviliţa şi Sineşti, două persoane fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, informează IPJ Ialomiţa.

‘În apropiere de localitatea Sineşti s-a produs un accident de circulaţie cu implicarea a patru autoturisme. În urma coliziunii dintre acestea au rezultat două victime, care au fost transportate la unităţi medicale pentru îngrijiri de specialitate. Trei dintre conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul Drager, rezultatele indicând valori negative. Cel de-al patrulea şofer nu a putut fi testat din cauza rănilor suferite, urmând a-i fi prelevate probe biologice de sânge. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă’, se arată într-un comunicat al IPJ Ialomiţa.

La locul accidentului s-a intervenit cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul Urziceni, fiind prezente şi două ambulanţe SAJ Ialomiţa – substaţia Urziceni.

‘În urma accidentului, au rezultat patru victime conştiente, neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale de la locul intervenţiei. Două dintre victime au fost preluate şi transportate de echipajul SMURD şi echipajul SAJ la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigaţii medicale suplimentare. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului’, precizează ISU Ialomiţa.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare