Iaşi: De sărbători vor fi folosite leduri, confecţii din lemn în formă de brad, brazi în ghivece

Primarul Mihai Chirica a anunţat că iluminatul de sărbători va fi de tip led, aprinderea beculeţelor urmând a avea loc pe 1 Decembrie, seara, de Ziua Naţională.

Potrivit primarului, anul acesta va fi folosit iluminatul de tip led, deoarece astfel de instalaţii au un consum redus de energie.

Punctele principale de atracţie rămân pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde se montează şi două tuneluri din cetină cu instalaţii luminoase şi Piaţa Unirii, deasupra căreia este montată o plasă luminoasă. Amenajări specifice sărbătorilor de iarnă vor fi făcute şi în rondurile din Podu Roş, Podul de Piatră, Fundaţie.

Municipalitatea a cumpărat prin intermediul Servicii Publice SA aproximativ 700 de brazi în ghivece, care sunt ornaţi şi amplasaţi în toate zonele oraşului.

De asemenea, 14 brazi de mari dimensiuni urmează a fi montaţi şi decoraţi pe pietonalul Ştefan cel Mare, în Piaţa Unirii, Parcul Copou, Parcul Expoziţiei, Păcurari, Tătăraşi, CUG, Nicolina, Alexandru cel Bun şi alte puncte de atracţie.

În premieră, acestora li se vor adăuga 100 de confecţii din lemn, în formă de brad, împodobite cu cetină şi ornate cu ghirlande luminoase.

Conform declaraţiilor primarului, Târgul de Crăciun se va desfăşura în condiţii de siguranţă sanitară. Pe pietonalul Ştefan cel Mare au fost montate şi ornate 30 de căsuţe pentru comercianţii de produse de sezon.

‘Nu distrugem ideea de sărbătoare de iarnă, pentru că este o sărbătoare aşteptată de toţii copiii. Ei au nevoie de această sărbătoare pentru a-i distrage de la ceea ce se întâmplă în această pandemie. Pentru a evita aglomeraţia, vom încerca să fim foarte atenţi’, a declarat primarul Mihai Chirica.

Sursa: PRESSONLINE