Iași: Un bărbat a murit după ce a fost înjunghiat de soţie cu un cuţit

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din localitatea ieşeană Bărbăteşti, a murit după ce în cursul nopţii de joi spre vineri a fost înjunghiat de soţie cu un cuţit.

Coordonatorul SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că bărbatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a vrut să îşi bată soţia cu ranga, iar femeia a încercat să se apere.

„La ora 01,35 a fost primită o solicitare pentru un pacient inconştient, înjunghiat de soţie, în satul Bărbăteşti din comuna Cucuteni. Am trimis un echipaj cu o autospecială C2 de la Paşcani şi un altul cu o autospecială B2 de la Târgu Frumos. La locul solicitării au găsit un bărbat de 64 de ani, prezentând la nivelul regiunii precordiale o plagă prin înjunghierea cu un cuţit. Rana era de aproximativ 2 cm. Pacientul se afla în stop cardio-respirator. A fost înjunghiat de către soţie, aparent după consumul de alcool şi, pe fondul unui conflict verbal şi fizic, ar fi vrut să îşi lovească soţia cu o rangă, iar aceasta a încercat să se apere”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu.

Potrivit sursei citate, solicitarea pentru ambulanţă a fost făcută de fiul acestora, care şi-a găsit tatăl înjunghiat în curte.

„S-au efectuat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie, însă din păcate nu a răspuns manevrelor, declarându-se decesul. La locul solicitării a fost prezentă şi Poliţia”, a menţionat dr. Diana Cimpoeşu.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare