IGPR: 178 de dosare penale întocmite într-o săptămână pentru nereguli în domeniul silvic

Poliţiştii au efectuat peste 730 de controale şi au fost întocmit 178 de dosare penale, în ultima săptămână, în cadrul acţiunilor desfăşurate pentru protejarea fondului forestier, coordonate de Direcţia de Ordine Publică. ‘În perioada 29 ianuarie – 4 februarie, poliţiştii au desfăşurat 733 de controale pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos. Au fost verificate obiective cum sunt exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare şi ocoale silvice’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), transmis vineri AGERPRES. Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 178 de dosare penale, fiind sunt cercetate 169 de persoane şi au fost aplicate 170 de sancţiuni contravenţionale la Legea 171/2010 a contravenţiilor silvice, în valoare de 289.400 de lei. Ca măsuri complementare, au fost confiscaţi aproape 800 de metri cubi de lemn, fără documente legale, în valoare de peste 228.000 de lei. Potrivit sursei citate, au fost înregistrate 13 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, trei dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare