IGPR, bilanțul primei săptămâni din 2023: Au fost depistate 32 de persoane urmărite la nivel naţional/156 de minori daţi dispăruţi au fost găsiţi

IGPR a anunțat că, în prima săptămână a anului 2023, au fost depistate sau a fost clarificată situaţia a 32 de persoane urmărite la nivel naţional, iar 156 de minori daţi dispăruţi au fost găsiţi.

”Direcţia de Investigaţii Criminale organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum şi cea de identificare a cadavrelor şi persoanelor cu identitate necunoscută, respectiv cea de clarificare a situaţiei persoanelor dispărute. Astfel, în perioada 31 decembrie 2022 – 6 ianuarie a.c., în urma activităţilor de căutare şi identificare, au fost depistate sau a fost clarificată situaţia a 32 de persoane urmărite la nivel naţional. Dintre acestea, 22 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar 4 aveau mandate de arestare preventivă”, conform datelor anunîate duminică de IGPR.

Faţă de 3 persoane au fost emise mandate europeane de arestare, iar pentru alte 3 au fost dispuse sentinţe de internare în unitaţi medicale de specialitate.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale, au fost depistate 234 de persoane dispărute, 156 fiind minori.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare