Ilfov: Reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare vor fi reabilitate şi extinse în Jilava

Reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare vor fi reabilitate şi extinse în Jilava, după ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, Hubert Thuma, a semnat un contract de peste 72 de milioane de lei fără TVA în acest sens.

El a precizat, luni, pe Facebook, că a semnat contractul ‘Reabilitare şi extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Jilava’, care presupune: extinderea reţelei distribuţie – 26,36 kilometri, conducte refulare – 9,28 kilometri; extindere reţea canalizare – 26,31 kilometri; staţii noi de pompare apă uzată – 11.

Preşedintele CJ Ilfov a atras atenţia că proiectul de apă şi canalizare este cel mai important şi i-a rugat pe cetăţeni să-i sesizeze orice problemă legată de acesta. El a adăugat că nu se poate face fără gropi şi praf şi a făcut apel la înţelegerea cetăţenilor.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare