„Primele semnale cu privire la război s-au dat deja, crede economistul Ilie Șerbănescu. Cele mai periculoase trupe americane se află pe teritoriul României, la 5 kilometri de granița cu Ucraina. De asemenea, este binecunoscut faptul că țara noastră facilitează trimiterea de arme pe bandă rulantă în țara lui Volodimir Zelenski”, spune analistul economic.
Dar asta nu e tot, susține Ilie Șerbănescu. Multe alte semnale există deja, cu privire la extinderea războiului, care se va desfășura pe teritoriul nostru, în opinia fostului ministru.
„Eu cred că indiferent ce spunem, dacă se întâmplă războiul – aș spera să nu, să se înfrunte NATO cu Rusia, totul va porni cu implicarea României pe teritoriul României, să fie foarte clar!
Vă spun de ce: e cel mai departe loc din NATO, de America. America a participat după cel de-Al Doilea Război Mondial la 7-8 mari războaie. Niciunul nu a avut loc pe teritoriul american. E interesată să fie războiul cât mai departe.
În al doilea rând, în zona aceasta a României sunt cele mai slabe interese din punctul de vedere al Americii. Economico-politic spun. Vă amintesc: cea mai mare companie petrolieră americană, cea mai mare din lume, a plecat cu afacerile din România cu puțin timp înainte de războiul din Ucraina. În timpul războiului, Ford a plecat de la Craiova și i-a lăsat pe turci. Au plecat. Nu dai un asemenea mesaj în timpul războiului! Acesta e un mesaj! (…) A plecat Exxon, acum pleacă și CarLine. A început deja. Este clar, se știe că vor să vândă. Acestea sunt mesaje”, a declarat Șerbănescu, pentru România TV.
Miercuri, un alt anunț îngrijorător a fost făcut de la vârful NATO. Jens Stoltenberg a vorbit despre posibilitatea extinderii conflictului. Acesta a anunțat că SUA este gata să apere oricând România.
„NATO nu va fi intimidată sau împiedicată să ofere sprijin Ucrainei și să susțină dreptul la autodeterminare, atâta timp cât este nevoie. În fiecare săptămână, forțele ucrainene devin din ce în ce mai puternice și sunt mai bine echipate. În același timp, continuăm să ne consolidăm propria apărare. Vorbim despre o ranforsare a prezenței NATO de la Marea Neagră la Marea Baltică, avioane de luptă pentru a păstra cerurile Europei în siguranță și mii de trupe americane, belgiene, olandeze și franceze se află în România pentru a împiedica agresiunea”, a spus secretarul general al NATO.
Ilie Şerbănescu nu este singurul care vorbeşte despre o foarte posibilă implicare directă a NATO în războiul ruso-ucrainean, având România „vârf de lance”.
Jurnalistul şi analistul politic Ion Cristoiu a scris scrie, pe blogul personal, că nu exclude posibilitatea ca demisia ministrului Apărării, Vasile Dîncu, să fi venit în contextul în care acesta nu şi-a dorit să fie părtaş la o „aventură iresponsabilă” pe care Iohannis ar gândi-o, cu referire la implicarea directă a ţării noastre în războiul din Ucraina prin transformarea ţării într-o bază de lansare a unor posibile atacuri americane asupra teritoriului rus.
Cristoiu arată că un semnal în acest sens este chiar faptul că în timp ce Dîncu a vorbit despre pace, Iohannis „s-a inflamat” numai când a auzit rostit acest cuvânt, şeful statului vorbind încontinuu doar despre „război”.
Iată textul:
„Abordînd la emisiunea lui Ionuț Cristache de la Evz evenimentul numărul unu al zilei și, după opinia mea, al anului – demisia lui Vasile Dîncu din Guvern – am pariat că presa de partid și de stat îl va ocoli cu dibăcie preferînd să discute din nou (a nu știu cîta oară) despre Cum va da Vladimir Putin cu bomba nucleară sau în cel mai bun caz despre cine îi va lua locul demisionarului.
Realitățile nu m-au contrazis.
Demisia lui Vasile Dîncu n-a constituit subiectul numărul unu al site-urilor și televiziunilor de știri.
De opt luni, de la declanșarea Războiului din Ucraina, presa de partid și de stat de la noi urmărește cu maximă atenție întîmplările de la Kremlin. Bine ar fi – am mai zis – să urmărească la fel de atentă întîmplările de la Palatul Cotroceni. Se petrec mult mai aproape de sediile principalelor instituții de media de la noi față de cele de la Kremlin și, în plus, sînt mult mai importante pentru poporul român decît întîmplările de la Moscova.
Să ne imaginăm că la București ajungea știrea demisiei lui Serghei Șoigu din funcția de ministru al Apărării. O demisie argumentată în scris de către ministru ca fiind urmarea unor grave neînțelegeri între el și Vladimir Putin.
Ce tărăboi ar fi fost în presa noastră de partid și de stat!
Burtierele ar fi dat în clocot:
Haos la Kremlin.
Lupta pentru putere de la Kremlin.
Zilele lui Putin ca președinte sînt numărate.
Lovitura dată de Șoigu lui Putin.
Dacă informația ar fi fost adevărată tărăboiul din presa noastră de partid și de stat ar fi fost justificat:
Demisia ministrului Apărării al Federației Ruse în plin război avea semnificația unui cutremur politic.
Denunțarea neînțelegerilor cu Vladimir Putin dezvăluia o fisură uriașă în conducerea Federației Ruse.
Gestul de a-l ataca pe Vladimir Putin mărturisea o luptă acerbă pentru putere.
Diferă prea mult demisia lui Vasile Dîncu de cea ipotetică a lui Șoigu?
Evident, nu.
a) Vasile Dîncu n-a fost un ministru oarecare al guvernului Ciucă. A fost ministru al Apărării.
b) Vasile Dîncu n-a fost un ministru al Apărării oarecare. A fost deosebit de activ, atît în plan extern, cît și în plan mediatic. A fost și este o vedetă a vieții noastre publice.
c) Vasile Dîncu a fost ministru din partea PSD. Nu însă un reprezentant oarecare al PSD în Guvern, ci unul dintre liderii PSD.
Suficiente date pentru a considera demisia lui Vasile Dîncu un eveniment.
Un eveniment ieșit din comun o face însă felul în care a fost dată.
Vasile Dîncu nu s-a mulțumit să-și anunțe demisia pe rețelele sociale. A postat și textul demisiei.
Puțini sînt cei care în postdecembrism au ținut să-și justifice public demisia.
Și mai puțin sînt cei care și-au publicat textul demisiei.
Textul demisiei lui Vasile Dîncu sună astfel:
„În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al Apărării Naționale.
Redau, mai jos, textul integral:
Domnului Prim Ministru al Guvernului României
Nicolae-Ionel Ciucă
DEMISIE
Subsemnatul, Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului Apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.
Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.
Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.
Vasile DÎNCU
București, 24 octombrie 2022”
La emisiunea lui Ionuț Cristache am ținut să atrag atenția asupra importanței deosebite a textului.
Vasile Dîncu a scris chiar în Demisie (document juridic și pentru Istorie) că pleacă din fruntea ministerului „prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, Comandantul Suprem al Armatei”.
Cum adică?
În plin Război Rusia-Occident, într-o țară cu graniță cu Ucraina, membră NATO, aflată în prima linie a conflictului cu Federația Rusă, ministrul Apărării demisionează pe motiv că nu se înțelege cu președintele României, care președinte e prin puterea discreționară, prin autoritarismul evident, un fel de Vladimir Putin al României?
Vasile Dîncu își justifică demisia prin faptul că nu vrea să prejudicieze procesele de decizie în chestiuni care țin de Armata României și să blocheze o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea Armatei.
Vasile Dîncu era ministru al Apării.
Klaus Iohannis era și este Comandant Suprem al Armatei.
Orice decizie vizînd Armata are nevoie de colaborarea dintre Președinte și Ministrul Apărării.
Vasile Dîncu lasă să se înțeleagă că în legătură cu o serie de decizii privind Armata între el și Klaus Iohannis s-a ivit un război.
Cum suna o vorbă de pe vremea Ducăi-Vodă?
Vodă da, Hîncu ba.
Vorba poate fi adaptată la vremurile noastre:
Iohannis da, Dîncu ba.
Despre ce decizii era vorba?
Ce susținea Președintele și ce susținea ministrul?
Cine s-a opus la o decizie?
Ministrul n-a fost de acord cu deciziile președintelui sau președintele n-a fost de acord cu deciziile ministrului?
Întrebările acestea vizează domeniul Siguranței naționale.
Poate fi vorba de decizii în chestiuni privind cumpărarea de arme.
Vasile Dîncu voia să cumpărăm de la o Mare putere, iar președintele de la alta.
Poate fi vorba însă și de decizii privind implicarea României în Războiul din Ucraina.
Declarația lui Vasile Dîncu despre cum se poate ajunge la pace cu Ucraina l-a deranjat pe președinte, prin însuși faptul că ministrul Apărării vorba despre pace.
Klaus Iohannis n-a vorbit și nu vorbește despre pace.
Klaus Iohannis, purtătorul de cuvînt al americanilor, vorbește numai și numai despre Război.
E unul dintre cei mai belicoși lideri NATO.
El a impus României ham-ham-ismul zgomotos, agresiv și nesăbuit față de Federația Rusă.
Să fie vorba de o diferență radicală de viziune asupra Conflictului între Klaus Iohannis și Vasile Dîncu?
Să fie Vasile Dîncu purtătorul de cuvînt al unor forțe interne care se opun politicii belicoase a lui Klaus Iohannis?
Am scris și am vorbit că Klaus Iohannis a acceptat ca România să fie baza de lansare a unui atac NATO împotriva Rusiei.
Sub pretextul că ajută armata Ucraineană să-și elibereze teritoriile naționale.
Și m-am întrebat cine mai știe despre această intenție a lui Klaus Iohannis de a tîrî România într-o aventură iresponsabilă.
Cine mai știe și n-a luat atitudine publică pînă acum riscă să fie acuzat de complicitate la aventura lui Klaus Iohannis.
Să se fi gîndit Vasile Dîncu la această perspectivă cînd a decis să denunțe public imposibilitatea de a mai colabora cu Klaus Iohannis?
Fie și această întrebare ar fi trebuit să facă din demisia lui Vasile Dîncu subiectul numărul unu al presei noastre.
Presa noastră e presă de partid și de stat.
Se înțelege de ce a evitat subiectul.
Ar fi fost obligată să se intereseze în ce aventură iresponsabilă a decis Klaus Iohannis să tîrască România”.
Şi analistul Dan Diaconu a scris pe blogul personal: „Sosirea Diviziei 101 aeropurtate americane este primită de către propagandă cu surle şi trâmbiţe (…) În primul şi-n primul rând, sosirea acelei divizii, chiar şi pentru un exerciţiu militar, ar trebui să ne îngrijoreze teribil. Principalul motiv pentru care orice om cu capul pe umeri s-ar îngrijora ar fi acela că Divizia 101 este una
strict ofensivă. Aşadar, toţi propagandiştii de doi bani care vă spun că ăia au venit să vă apere sunt nişte jigodii! N-au cum să apere în condiţiile în care sunt unitate de atac! Iar atac, în condiţiile date, înseamnă o operaţiune de agresiune pornită de pe teritoriul României. Cred că oricine înţelege limpede despre ce e vorba.Acum, mai am o informaţie suplimentară. În conformitate cu contractul de găzduire a soldaţilor americani pe teritoriul nostru, aceştia nu dau socoteală statului român pentru absolut nimic. Asta în ciuda faptului că o cea mai mare parte a fondurilor necesare găzduirii armatei americane aici este suportată de români. Dar, totuşi, ce înseamnă că nu dau socoteală? Între altele, armata SUA poate inclusiv să atace un alt stat de pe teritoriul României fără notificarea autorităţilor române!!! Adică ne putem trezi băgaţi în război de către americani care după aceea, eventual o pot şterge englezeşte. Acestea sunt documentele semnate de reprezentanţii noştri! Ca să se ţină minte la procesul de care vor avea parte!
S-o luăm acum logic: dacă Divizia lu’ Peşte se apucă să atace Rusia în Ucraina, e ca şi cum România ar fi fost atacatorul. Asta le-ar putea fi suficient ruşilor pentru a abate o ploaie de Kinzal-uri deasupra infrastructurii noastre, fie că e vorba de şosele,carburanţi sau electricitate. Simplu şi rapid, cu câteva bombe, indiferent cât de rudimentare ar fi, infrastructura energetică a României ar fi la pământ. După un asemenea eveniment chiar nu mai contează dacă înving ruşii sau americanii. Noi tot rupţi în fund rămânem!
De aceea vă întreb sincer: când ne va veni mintea la cap? Avem nevoie de aşa ceva pentru a apăra una dintre cele mai corupte ţări ale lumii? Ce sens are să ne băgăm noi fix ca musca-n rahat? Şi-ar mai trebui să mai realizaţi un lucru. După ce-a fost dat jos Ceauşescu, s-a luptat cu o vivacitate teribilă pentru dărâmarea a tot ce-a construit el. Absolut toate sfaturile venite de la „binefăcătorii financiari ai planetei” precum FMI şi Banca Mondială au fost îndreptate în direcţia distrugerii programatice a industriei ceauşiste, transformându-ne din punct de vedere industrial într-o ţară de lumea a treia. Un eveniment nefericit care-ar distruge şi infrastructura României ar fi încununarea planului ticălos de răzbunare pe Ceauşescu. Am mai fost de-a lungul timpului în centrul diverselor conflicte şi nu ne-a fost bine deloc. Gândiţi-vă bine la asta!”.
