Imagini EXCLUSIVE / Iohannis l-a SFIDAT pe Cioloș – RUPTURĂ TOTALĂ între președinte și fostul său premier

Aseară, în cadrul ceremoniei de deschidere a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene organizată cu prilejul preluării Președinției rotative, ce a avut loc la Ateneu, am asistat la cea mai vizibilă și fără precedent ruptură dintre Klaus Iohannis și fostul premier Dacian Cioloș – cei doi nu și-au vorbit și nu s-au salutat, trecând unul pe lângă celălalt ca și cum nu ar fi existat.

În timp ce invitații erau în drum spre locurile rezervate, ghinionul sau soarta a făcut ca pe traseul pe care-l avea președintele Iohannis spre locul său, să se intersecteze cu fostul premier Dacian Cioloș.

  • Ceea ce a urmat a fost surpriza acestui eveniment – Iohannis, pur și simplu l-a sfidat pe Cioloș, trecând pe lângă fostul său premier ca și nu cum nu ar fi fost acolo.

În continuare vă oferim în exclusivitate atât filmarea momentului cât și poze cu momentele de sfidare a lui Cioloș de către președintele Iohannis.

  • În prima imagine este surprins momentul în care cei doi ajung față-n față.

Imagine 1 Iohannis si Ciolos

  • Surprins parcă de momentul stânjenitor, Iohannis își îndreapta privirea către un alt fost premier, Petre Roman, trecând pe lângă Cioloș ca și cum nu ar fi existat – se observă în fotografia de mai jos.

Ciolos Iohannis Ateneu - Ruptura totala

  • După acest moment de trecere neobservată, Iohannis îi întinde mâna și-l salută pe Roman, continuându-și drumul spre locul rezervat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Imagine 2 Iohannis il sfideaza pe Ciolos

Acesta cred că este momentul în care cei doi și-au arătat unul celuilalt că sunt într-un adevărat război politic și chiar nu se mai suportă.Iohannis niciodată nu se va împăca cu ideea că cel pe care l-a pus Premierul ”Guvernului MEU”, Dacian Cioloș, are tupeul să candideze împotriva sa.

Iohannis Ciolos pe timpul cand se salutau - noiembrie 2015V-am prezentat mai sus și o fotografie din 2015, pentru a rememora cum erau relațiile dintre președinte și fostul premier și comparând-o cu ce v-am prezentat că s-a întâmplat la Ateneu – în 2019, se observă diferența uriașa în ceea ce privește ”relația” dintre cei doi.

Iulian Ionescu