Îmagini șocante într-o gospodărie din judeţul Mehedinţi, unde o fetiţă de 8 ani a fost luată cu forţa de poliţişti de lângă familia care a crescut-o ani de zile ca să fie trimisă în SUA, la o altă familie adoptivă.
- Fata, care de la 9 luni se află în casa familiei Șărămăt, s-a agăţat chiar şi de hainele femeii care a luat-o de la orfelinat şi a crescut-o, a plâns şi a strigat după ajutor.
https://www.facebook.com/sabotorii/videos/477372766353952/
Imaginile sunt filmate de apropiații Marianei și ai lui Vasile Șărămăt.
Echipe de polițiști și de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Mehedinți au fost trimise în casa unei familii din Baia de Aramă pentru a lua una dintre cele două copile, urmând să fie trimisă la un cuplu din SUA.
Amândouă au fost luate de mici de la orfelinat de o familie de asistenţi maternali. Doar una din cele două a putut fi însă adoptată de aceştia. Familia era în plină procedură de adopție și pentru cea de-a doua copilă, dar instanța a decis ca aceasta să fie dată spre adopție unei familii din Statele Unite.
Soţii care le-au crescut pe cele două fete susţin că nu au fost anunţaţi de decizie, iar vestea a căzut peste ei ca un trasnet.
Sursa: B1tv