Imagini UNICE / Fregata „REGELE FERDINAND” a intrat sub comanda NATO

În conformitate cu angajamentele asumate de ţara noastră faţă de partenerii din Alianţă, din pachetul de forţe pus la dispoziţia NATO face parte şi fregata „Regele Ferdinand”, Forţele Navale Române contribuind astfel la susţinerea eforturilor de asigurare a securităţii şi stabilităţii regionale.

FREGATA „REGELE FERDINAND” echipajConform comunicatului remis ecopolitic.ro de către Biroul informare şi relaţii publice
Statul Major al Forţelor Navale
, după terminarea antrenamentelor planificate în cadrul Exerciţiului „Mavi Balina 18”, organizat de Turcia, nava militară românească a intrat vineri, 5 octombrie, ora 00.00, sub comanda Comandamentului Maritim Aliat al NATO (MARCOM) şi desfăşoară misiuni de monitorizare a traficului maritim în Marea Mediterană, în cadrul Operaţiei Sea Guardian.

Operaţia Sea Guardian a fost lansată ca urmare a deciziilor luate la Summit-ul NATO de la Varşovia din anul 2016, pentru descurajarea unor ameninţări la adresa partenerilor din Alianţă.

”Cei 240 de militari de la bordul fregatei „Regele Ferdinand” vor executa misiuni de supraveghere a traficului naval în Marea Mediterană, demonstrând astfel faptul că ţara noastră este un furnizor de securitate care deţine platforme operaţionale dislocabile în diferite zone instabile de pe glob, acolo unde se impune prezenţa militară a NATO pentru îndeplinirea obiectivelor de securitate.

Angajamentul continuu al României şi al Aliaţilor pentru securitatea şi apărarea comună arată că suntem uniţi de aceleaşi valori democratice, împărtăşite de către toţi membrii Alianţei, şi formăm o comunitate puternică şi unită, capabilă să răspundă tuturor ameninţărilor, indiferent de tipul lor sau de zona de provenienţă.

Fregata îşi va încheia misiunile în Mediterana la sfârşitul lunii octombrie, când va reveni în ţară.”, s-a mai precizat în comunicat.

În continuare vă prezentăm corespondența integrală a Căpitan-comandorului Mihai EGOROV, de la fața locului și câteva imagini unice din timpul exercițiilor:

FREGATA „REGELE FERDINAND” exercitiu 1

„Toţi oamenii îşi pot depăşi condiţia şi pot dobândi succesul, dacă sunt pasionaţi şi dedicaţi cauzei lor.”

Nelson Mandela

”Marea Mediterană, 5 octombrie

Navigând pe o mare de mândrie

Au trecut deja câteva ore de când fregata Regele Ferdinand şi-a încheiat participarea la exerciţiul multinațional de luptă antisubmarin „Mavi Balina” organizat de Forţele Navale ale Turciei.

Faza a doua a exerciţiului, cea care s-a desfăşurat pe mare, a cuprins seriale de luptă antisubmarin, de luptă antiaeriană, interdicţie maritimă sau boarding. Trei constante au putut fi remarcate la bordul fregatei în această perioadă: sunetul produs de emisiile sonarului – un piuit, obositor uneori, lipsa timpului liber pe parcursul unei zile şi „nu se poate” înlocuit aici de „să încercăm”.

Am amintit de piuitul produs de sonar, pentru că prin specificul lui, la „Mavi Balina”, exerciţiile de căutare a submarinelor au fost dese şi întinse pe o durată mare de timp. Căpitanul Dragoş Cucoşel, ajutorul comandantului serviciului de luptă operaţii al fregatei: „Dincolo de faptul că la acest exerciţiu au fost mulţi participanţi, condiţiile din Marea Mediterană, diferite faţă de cele din Marea Neagră ne-au oferit provocări, în modul în care ne utilizăm aparatura şi modul în care acţionăm pentru căutarea şi descoperirea submarinelor. Au fost seriale foarte lungi de căutare a submarinelor, pe zone extinse. Avem o echipă tânără, pentru care acest exerciţiu a fost unul foarte bun. Nimic nu se compară cu antrenamentul cu un submarin real; doar atunci poţi verifica eficienţa tehnicii şi eficienţa ta ca şi operator în a folosi pentru căutarea şi descoperirea submarinelor, mai ales atunci când faci parte din grupări eterogene din punct de vedere procedural, ca şi în cazul nostru acum.” Nu am acţionat de unii singuri pe mare, am făcut parte dintr-o grupare, astfel încât a fost important ca gruparea să descopere submarinul, nefiind o competiţie între nave în acest sens.

 Nu a fost timp liber pe parcursul unei zile la „Mavi Balina”, deoarece dincolo de serialele planificate de conducerea exerciţiului, la bordul navei s-au desfăşurat anumite activităţi adiacente: pregătirea pentru lupta cu apa și cu focul, instruiri pe teme de medical sau salvarea vieţii pe mare, pregătirea grupei boarding, briefing-uri de pregătire a operaţiei SEA GUARDIAN sau activităţi de întreţinere a aspectului marinăresc al navei. Da, au fost zile pline pentru fiecare dintre cei 240 de membri ai echipajului, dar când fiecare ştie ce are de făcut – şi se vede faptul că într-o mare măsură echipajul navei este acelaşi care a participat la activităţile comune cu gruparea SNMG-2 în luna iulie – se creează automatisme şi echipajul lucrează ca un tot unitar.

Şi dacă exerciţiile de căutare a submarinelor au fost punctul central la  „Mavi Balina”, nu trebuie să omitem nici celelalte secvenţe de luptă antiaeriană, de interdicţie maritimă sau de boarding. Piloţii şi tehnicienii din cadrul Grupului 256 Elicoptere de la Tuzla au avut mult de lucru până acum, lucrările de mentenanţă planificate să se desfăşoare conform graficului și zborurile de zi sau de noapte au permis piloţilor reintrarea în bareme pentru operaţiuni de la bordul navei, dar şi executarea verificărilor elicopterelor. În cadrul exerciţiului de interdicţie maritimă, elicopterul Puma Naval a asigurat protecţie aeriană grupei de boarding de pe fregata TCG Gaziantep (F 490); exerciţiul de boarding le-a reamintit celor din grupa de boarding a fregatei şi din grupa de militari ai Divizionului 164 Forțe Navale pentru Operații Speciale de perioada lor de pionierat în domeniu şi le-a dat sentimental de mândrie pentru nivelul de pregătire atins.

Unul dintre cele mai spectaculoase seriale desfăşurate pe timpul exerciţiului „Mavi Balina” nu a fost „de luptă”, ci un serial de reaprovizionare pe mare de la tancul TCG Akar (A 580). A fost încă un exemplu că, atunci când îţi doreşti ceva şi eviţi sintagma „nu se poate”, poţi realiza. Fregata Regele Ferdinand a executat multe realimentări reale pe mare pe parcursul participării la diferite exerciţii şi operaţii. Ce a fost diferit de această dată? Faptul că echipa de comandă a decis schimbarea punctului de realimentare (locul unde se cuplează furtunul cu combustibil pentru transfer) şi utilizarea în premieră a unui alt punct (prevăzut din construcţia navei ca punct de transfer, dar neverificat în mod real). Un alt element deosebit a fost reprezentat de faptul că realimentarea a început pe timpul zilei şi s-a terminat mult în noapte; de asemenea, dacă Ferdinand a ambarcat combustibil – inclusiv pe cel de aviaţie – în bordul babord al tancului, în bordul tribord a făcut realimentare pe mare fregata TCG Gaziantep (F 490). Ar mai fi două elemente de menţionat aici: ambarcarea de combustibil se face cu o presiune foarte mare (3-6 Bar), iar distanţa laterală între nave a fost de 24-36 m. Privindu-i însă pe cei implicaţi în această operaţiune de pe fregată, poţi înţelege că mândria lor, uneori nedisimulată, că sunt buni în ceea ce fac, are acoperire în realitate.

„Dăruiește-i persoanei pe care o iubești: aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce și motive pentru a rămâne”, Dalai Lama. Da, printre atâtea activităţi şi exerciţii, departe de orice urmă de semnal GSM, ne-am găsit molecule de timp să ne refugiem în fotografiile celor dragi de acasă, să aşteptăm anunţul cu “telefon 0”, să ne rugăm ca cei de acasă să fie bine sau să fugim de noi şi de gânduri. Cu siguranţă, ei ştiu că îi iubim în aceeaşi măsură în care dragostea lor ne oferă liniştea pentru a ne concentra la provocările exerciţiului şi pentru a naviga printre provocările cotidiene de la bord.

Participarea fregatei Regele Ferdinand la exerciţiul „Mavi Balina” s-a încheiat şi nava se află deja implicată în operaţia SEA GUARDIAN. „La summitul NATO din Țara Galilor, din septembrie 2014, șefii de stat și de guverne au aprobat crearea operației maritime SEA GUARDIAN, operație de tip securitate maritimă în Marea Mediterană, ca parte a Strategiei Maritime a Alianței; SEA GUARDIAN este cea mai importantă misiune a Forțelor Navale Române în Teatrele de Operații, în anul de instrucție 2018.”

Comandorul Ioan Marian, comandantul fregatei Regele Ferdinand: „Pe timpul exerciţiului Mavi Balina, au fost desfăşurate mai multe seriale de căutare antisubmarin şi exerciţii de apărare antiaeriană şi de comunicaţii. Nava şi echipajul au acţionat cu profesionalism, demonstrând încă o dată nivelul de pregătire atins şi interoperabilitatea cu navele NATO şi partenere. A fost un exerciţiu complex, pe care l-am pregătit foarte bine în ţară, dar şi în prima etapă a lui, desfăşurată în portul Aksaz. Acum la sfârşit, pot afirma că echipajul a dat dovadă de profesionalism, demonstrând că suntem un partener de încredere pentru NATO în exerciţiile şi misiunile comune. Mavi Balina a constituit şi o perioadă de pregătire în vederea participării navei la operaţia SEA GUARDIAN din perioada următoare. Nava a participat anul trecut la această operaţie, astfel încât am încredere că ne vom prezenta la un nivel superior de pregătire şi că vom desfăşura activităţile foarte bine. Ne aşteptăm la noi provocări privind controlul traficului maritim în Marea Mediterană. Asigur familiile membrilor echipajului dar şi colegii din Forţele Navale că fregata Regele Ferdinand este pregătită pentru participarea la operaţia SEA GUARDIAN şi să aibă încredere că vom reprezenta la cel mai înalt nivel Forţle Navale şi România.”

Fregata Regele Ferdinand se află la această oră în raionul operaţiei SEA GUARDIAN, asigurând astfel îndeplinirea obligațiilor asumate de țara noastră privind contribuția la asigurarea securității maritime a Alianței. Dar, despre această operaţie, în corespondenţa viitoare.

„Iubirea este un ocean incomensurabil. Monoton pentru spiritele incomplete. Plin de frumuseți pentru marile spirite”, Honore de Balzac.

Căpitan-comandor Mihai EGOROV”

sursa: Biroul informare şi relaţii publice Statul Major al Forţelor Navale

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare