Îmbrăcăminte şi rechizite pentru elevii din familii defavorizate – MIPE a virat ajutorul de 500 de lei pentru 97.888 de copii

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă că a virat, luni, ajutorul de 500 de lei pentru 97.888 de copii eligibili din familii defavorizate care deţineau carduri din anul şcolar precedent. Banii vor putea fi folosiţi pentru achiziţia de îmbrăcăminte şi rechizite. Cardurile pentru noii beneficiari vor fi emise şi încărcate în cursul lunii octombrie, potrivit News.ro. 

 

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a virat astăzi sumele reprezentând ajutorul pentru îmbrăcăminte şi rechizite pentru 97.888 de beneficiari cu carduri deja existente, preşcolari şi elevi din familii defavorizate.  Astfel, începând de mâine, sprijinul de 500 de lei va ajunge pe cardurile realizate special pentru acest program”, a transmis, MIPE, luni seară, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat suma totală virată beneficiarilor este de 48,9 milioane lei.

 

”Pentru copiii din medii defavorizate, accesul la educaţie este esenţial pentru a se putea încadra, ca adulţi, pe piaţa muncii, însă de cele mai multe ori condiţiile materiale în care trăiesc îi expun riscului de abandon şcolar. Ajutorul pentru rechizite şi îmbrăcăminte acordat preşcolarilor şi elevilor vulnerabili şi în acest an şcolar reprezintă, pentru mulţi dintre ei, şansa de a merge în continuare la şcoală. Mă bucur că am reuşit să facem astăzi plăţile pentru aproape 100.000 de elevi, care vor putea utiliza sprijinul în cursul acestei săptămâni. În anul şcolar 2022-2023, peste 300.000 de copii din medii defavorizate vor primi cei 500 de lei, datorită Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”, a precizat ministrul Marcel Boloş.

Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:

– Copiii din învăţământul de stat preşcolar, cu condiţia ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);

– Elevii din învăţământul de stat primar şi gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (1.275 lei).

Cardurile pentru beneficiarii deveniţi eligibili începând din acest an şcolar vor fi emise şi distribuite în cursul lunii octombrie, urmând ca ajutoarele să fie virate în prima parte a lunii noiembrie.

Prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), se vor acorda în acest an şcolar ajutoare pentru rechizite şi îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei, pentru aproximativ 300.000 de preşcolari şi elevi din familii defavorizate.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot fi utilizate numai la unităţile cu care emitenţii cardurilor au contracte de afiliere.

În anul şcolar precedent, bugetul alocat Schemei naţionale de sprijin pentru elevii defavorizaţi prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost de 122 milioane de lei, pentru aproximativ 245.000 de beneficiari.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare