IMM-urile din HoReCa primesc până la 100.000 de euro, pentru panouri fotovoltaice şi staţii de încărcare

Guvernul a adoptat, joi seară, o OUG pentru înfiinţarea Programului ELECTRIC UP, prin care IMM-urile din domeniul HoReCa pot primi până la 100.000 de euro, fonduri neambursabile, pentru panouri fotovoltaice şi staţii de încărcare, bugetul alocat fiind de peste 470 de milioane de lei.

”A fost adoptată o OUG pentru programul Electric UP, prin care IMM-urile din domeniu HoReCa au posibilitatea de a accesa o finanţare nerambursabilă, de până la 100.000 de euro, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice şi pentru încărcare”, a anunţat șeful Cancelariei, Ionel Dancă.

Programul prevede finanţarea pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Naţional şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

Suma necesară implementării Programului “ELECTRIC UP“ este de 476 milioane lei în primul ciclu de finanţare.

Ghidul de finanţare urmează să fie aprobat în maxim 30 de zile de la data publicării ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare