Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2023, ar fi intrat în România porumb, grâu și rapiță din Ucraina, deși existau interdicții din partea Uniunii Europene. Florin Barbu, ministrul Agriculturii, nu știe nimic, scrie dcnews.ro.
„Din discuţiile pe care le-am avut cu vama din România, nu mi s-a comunicat că au intrat în România. M-aş bucura foarte mult ca instituţiile statului să verifice aceste lucruri. M-aș bucura ca ministrul de Finanţe să activeze antifrauda şi ANAF-ul să verifice aceste date care au fost date de vama română. Toate aceste instituţii sunt în subordinea Ministerului de Finanţe şi în subordinea domnului Boloș.
Cred că datele care au fost furnizate de vamă au fost pentru cerealele care aveau ca destinație tranzitul. Până în octombrie 2022, România a exportat aproape 10 milioane de tone de grâu, iar tranzitul prin România din Ucraina a fost de 7,2 milioane de tone.
Ministerul Agriculturii nu are pârghii necesare de a verifica aceste importuri. Cât timp există un act legislativ aprobat în Guvernul României, dacă aceste lucruri s-au întâmplat, sunt de natură penală, pentru că s-a încălcat o legislaţie care este publicată în Monitorul Oficial şi aprobată în Guvernul României.
Mâine, voi solicita şi eu către vamă…. Vama mi-a spus întotdeauna că nu a existat import de cereale pe teritoriul României, pentru că trebuie să respecte acea ordonanță dată, prin care avem parte de licenţiere şi Ministerul Agriculturii nu a eliberat nicio licenţă către fermieri şi către porcesatori.
Bineînţeles, când fermierii mi-au adus la cunoştinţă că anumite cantităţi de cereale ar intra în România, am solicitat control de la antifraudă. S-a constatat că erau produse de natura grâului şi porumbului, dar erau seminţe pentru a fi cultivate de către fermierii români, erau acele șroturi de floarea-soarelui, care erau utilizate în agricultură, dar nu s-a pus problema niciodată de cereale pe teritoriul României. Fac un apel public, să verifice instituţiile statului”, a spus Florin Barbu, la Antena 3.