Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, vrea să schimbe Ordinul de stabilire a mecanismului de feedback, pe motiv că instituția nu ar avea atribuții în clarificarea plângerilor. În ultimele trei luni de raportare a Compartimentului de Integritate, regăsim peste 1.800 de pacienți care au reclamat că li s-au solicitat bani în spitale. Ce măsuri s-au luat? Niciuna. Totodată, la sesizările pe neregulile din unitățile sanitare făcute în ultimii ani, compartimentul a dat decizii în favoarea cadrelor medicale, scrie national.ro.
Implementarea mecanismului de feedback al pacientului în spitalele publice, făcută prin Ordinului ministrului Sănătății nr. 1501/2016, nu a funcționat, susține Alexandru Rafila. Prin acest mecanism, pacienții sau aparținătorii, sub protecția anonimatului, puteau trimite plângeri împotriva personalului medical și a condițiilor din unitățile sanitare.
Deși sunt neclare modificările aduse de proiectul de ordin, rămâne totuși întrebarea de ce s-a aflat abia după 7 ani de la intrarea în vigoare a actului normativ că acesta nu funcționează. Singura schimbare vizibilă, în cazul celor care răspund afirmativ la întrebarea ”Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente”, este aceea că acel Compartiment de Integritate al Ministerului Sănătății nu va mai lua legătura cu pacientul care a făcut sesizarea, pentru a clarifica speța și, după caz, pentru a sesiza autoritățile abilitate. Conform proiectului de ordin, cei cărora li s-au solicitat bani în spitale au de ales între a formula o plângere către autorităţile abilitate (organele de urmărire penală) sau a trimite o sesizare la Ministerul Sănătăţii prin intermediul serviciilor poștale sau la adresa de email: integritate@ms.ro.
Pe site-ul Ministerului Sănătății, la Serviciul de Integritate, regăsim feedbackuri din reiese faptul că peste 80% dintre români sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de serviciile medicale oferite de spital și tot cam atâți care sunt mulțumiți de activitatea și implicarea medicilor. De curățenia din unitățile sanitare sunt nemulțumiți doar 17% din pacienți și doar 15% dintre bolnavi au fost nevoiți să-și cumpere medicamente sau alte materiale sanitare. Peste 90% dintre pacienți au primit explicații clare cu privire la diagnostic și tratament și la fel de mulți ar recomanda și altora spitalul în care au fost internați. Peste 12% dintre cei internați au considerat însă că starea lor de sănătate nu a fost mai bună după externare, adică aproape 45.000 dintre pacienții care au trimis feedback-uri la Serviciul de Integritate. La capitolul bani solicitați pacienților de către personalul medical, peste 6.600 au răspuns afirmativ, aceștia solicitând, totodată, să raporteze responsabilului anticorupție al Ministerului Sănătății. Evident că aici s-a oprit totul.
În Anuarul etic publicat de Serviciul de Integritate al Ministerului Sănătății, cel mai recent de pe site fiind din 2021, se regăsesc sute de plângeri ale pacienților împotriva comportamentului personalului medical și a condițiilor din spitale. De fiecare dată, Consiliul Etic a rezolvat cazurile în favoarea personalului medical. De exemplu, la Spitalul Județean Alba Iulia, fiica unei paciente internate cu fractură de șold și-a manifestat nemulțumirea față de îngrijirile acordate și de lipsa de empatie a personalului medical.
”Medicul curant nu contestă acuzațiile aduse, dar admite că, datorită volumului mare de muncă și a deficitului de personal, satisfacerea cerințelor pacienților imobilizați este realizată cu întârziere. În urma votării, membrii Consiliului Etic hotărăsc că speța prezentată nu constituie incident etic”, se arată în rezolvarea plângerii. Și în celelalte cazuri, răspunsurile sunt că nu se pot materializa mijloacele de probă, nu poate fi stabilit elementul de fapt, nu se poate stabili în mod concret o analogie, pacientul trebuie să se adreseze altor foruri, au fost îndeplinite exigențele etice sau că nu sunt suficiente indicii temeinice.