Modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât și la inițiativa operatorului, informează ANCOM, printr-un comunicat.
Dacă operatorul intenționează să modifice unilateral clauze din contract (servicii oferite, tarife, mod de tarifare etc.), are obligaţia să își informeze abonații despre conținutul modificărilor, prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora. În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonații pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri.
Transmiterea notificărilor
Notificarea privind intenția de a modifica unilateral contractul trebuie să fie transmisă de operator printr-unul din următoarele mijloace:
- SMS
- contul de client al utilizatorului de pe site-ul operatorului, caz în care va fi însoțită de un SMS și/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea notificării.
- fax
- scrisoare
Mijlocul ales de furnizor pentru transmiterea notificării trebuie să asigure transmiterea integrală a textului acesteia, fără a face trimitere la alte surse de informare.
Ce, cum şi unde reclami
Dacă furnizorul a modificat contractul fără să te notifice sau nu te-a informat despre posibilitatea de a denunţa contractul fără penalităţi, ANCOM poate lua măsuri. Sesizările pot fi trimise prin mijloacele menționate în secţiunea Sesizează ANCOM!