În Cluj, sunt scanate palmele elevilor pentru…orientarea în carieră

Proiectul-pilot al ISJ Cluj de „scanare” a palmelor unor elevi pentru profilul de orientare în carieră, contestat ulterior de reprezentanții Universității Babeș-Bolyai, este „o formă de manipulare”, spune psihologul Radu Leca, scrie dcnews.ro.

„Din punctul meu de vedere, reprezintă o formă de manipulare şi de testare a minorilor în lipsa acordului parental ce trebuia să fie luat de la părinţii fiecărui copil testat în parte. Este vorba despre un aparat experimental care nu reprezintă decât o încercare de popularizare şi validare a unor elemente care nu au legătură cu realitatea. Această formă de încercare de modernizare a psihologiei, prin intermediul unor aparate de tip tester, care validează sau invalidează un anumit tip de profil psihologic al unui subiect, reprezintă o mare iluzie”, a spus Radu Leca pentru DCNews.

Proiectul pilot prevede ca abilitățile de carieră ale elevilor, prin scanarea mâinilor timp de 5 minute pentru identificarea abilităților native cu privire la cariera lor viitoare. Șeful ISJ Cluj, Marinela Marc, a spus, marți, că noul sistem permite realizarea profilului vocațional, altfel decât prin intermediul chestionarelor clasice interpretate de un psiholog.

„În cadrul proiectului „Încotro? Eu?”, ISJ Cluj identifică grupul țintă și eșantionul de elevi și licee. Va fi un proiect pilot care începe în luna februarie și va dura până în iunie, iar în funcție de rezultate vom vedea dacă îl extindem în anul școlar viitor. În prima fază vor fi 100 de elevi în fiecare lună. Noul sistem îi va ajuta pe elevi să ia decizii legate de carieră”, a spus Marc.

Andrei Galoș, reprezentantul firmei din Cluj-Napoca care produce această aparatură, a declarat că sistemul este unul inovator, premiat național și internațional.

„Este un neurostimulator, pe care elevii își pun palmele, iar ulterior sunt supuși unor impulsuri electrice de voltaj foarte mic prin care le este stimulat creierul. Creierul răspunde înapoi, moment în care scannerul intră în modul de colectare date. Procesul se repetă până se colectează date suficiente la nivel de activitate neurodermală, iar informațiile sunt interpretate de un algoritm inventat de noi” a explicat Galoș, citat de Cluj24.ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare