Autorităţile din landul Bavaria, sudul Germaniei, au anulat toate târgurile de Crăciun şi au ordonat închiderea cluburilor şi a barurilor, într-un efort de a stopa noul val epidemic extrem de virulent care afectează Germania, relatează vineri dpacitată de Agerpres.
Premierul Bavariei, Markus Soeder, a anunţat decizia, precizând că barurile şi cluburile vor fi închise pentru o perioadă iniţială de trei săptămâni.
Măsurile survin la doar câteva zile după ce guvernul condus de Soeder a anunţat anularea târgului de Crăciun din München, care atrage în general peste două milioane de vizitatori.
Târgul de Crăciun din München urma să se deschidă pe 22 noiembrie.
Germania, ca şi alte ţări vorbitoare de limbă germană, se confruntă cu o creştere a infecţiilor în special din cauza unei rate de vaccinare (67,6%) sub ţintele guvernamentale.
Toate târgurile de Crăciun din Germania au fost anulate anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus.AGERPRES