În pofida impactului negativ al pandemiei, comerțul exterior suedez a înregistrat rezultate bune in 2020 (11 luni), cu un excedent de trei ori mai mare decât în 2019

Cu toate că valoarea totală a exporturilor de 1307,7 miliarde coroane (127 mld euro) a fost mai mică cu 7% decât în anul anterior, în timp ce importurile au fost de 1251,7 miliarde coroane, în scădere cu 10%, la nivelul primelor 11 luni ale anului 2020 – Suedia a obținut o balanță comercială excedentară de 56 miliarde coroane (5,4 mld euro), față de numai 17,5 miliarde coroane în 2019.

Din totalul exporturilor suedeze 52,6% s-au îndreptat către piața comunitară, iar restul de 47,4% spre state din afara UE. În ceea ce privește importul, acesta provine în proporție de 67,8% din schimburile intracomunitare și de numai 32,2% din cele extracomunitare.

  • Este de remarcat o scădere a ponderii pieței UE în exporturile totale ale Suediei, produsă atât de ieșirea UK din UE, cât și de reorientarea spre piețe mai puțin afectate de criza economică generată de pandemie.

Se menține și în 2020 deficitul major înregistrat de Suedia în comerțul intracomunitar,160,9 miliarde coroane pe primele 11 luni, ceea ce înseamnă că balanța comercială excedentară a fost obținută exclusiv din schimburile extracomunitare, care au adus un excedent de 216,9 miliarde coroane.

Sursa: Consilierii economici din cadrul Birourilor de Promovare Comercial-Economică

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare