„Așa cum ați văzut în scandalul Palatului Împăratului (aka Iohannis), banii românilor sunt furați prin intermediul unor Hotărâri de Guvern cu dedicație, clasificate în mod arbitrar și deci nepublicate în Monitorul Oficial. În acest fel populația României nu află în nici un fel despre sumele imense de bani direcționate din bugetul public de către guvernanți către clienții lor politici și către zonele lor de influență”, scrie avocatul Toni Neacşu pe activenews.ro.
„V-am arătat că potrivit art. 108 alin. 4 din Constituție singurele hotărâri exceptate de la publicare în Monitorul Oficial sunt cele cu caracter militar și că sancțiunea pentru nepublicarea celorlalte hotărâri de Guvern este inexistența lor juridică, deci imposibilitatea (legală) de a produce vreun efect. Ce nu este publicat pentru aducere la cunoștință către public nu există din punct de vedere juridic a spus-o constituantul nostru din 1991 și în mod cert a spus asta pentru a bloca abuzurile și hoțiile puterii.
Pentru a se purta cu banii publici arbitrar, exact ca niște grofi întreținuți de noi toți, premierii României, indiferent de partidul din care provin, în cârdășie transpartinică, au descoperit că pot clasifica anumite Hotărâri de Guvern ca și când ar conține nemaivăzute secrete de stat, pentru că oricum nu îi poate verifica nimeni.
Singurul scop al acestor clasificări abuzive este evitarea discuților și scandalulurilor de presă.
Ca orice hoț, și politicienii preferă să fure pe ascuns, ferit de ochii publicului, adică departe de Monitorul Oficial, unde am vedea toți cu ce se ocupă.
În spatele acestei practici sunt interesele comune ale celor aflați la putere de a putea sifona și direcționa fondurile publice după plac, ascunși de ochii celor pe care îi consideră o gloată și doar o dată la 4 ani un corp electoral.
Faptul că Marcel Ciolacu a declasificat un HG semnat de Nicolae Ciucă este simplu praf în ochi aruncat publicului și e determinat doar de un simplu interes electoral, nicidecum de dorința de a fi corect.
Pentru asta a avut suficient timp înainte, cel puțin de la explozia scandalului în presă.
Dar nu, Marcel Ciolacu, exact ca Nicolae Ciucă înainte și alți prim-miniștri înaintea lor, secretizează și el la greu și abuziv Hotărâri de Guvern, prea „sensibile” probabil pentru a fi cunoscute de opinia publică.
Dintr-o simplă verificare a bazei de date a Consiliului Legislativ, instituția care ține evidența oficială a legislației României, rezultă că numai în ultimii 5 ani (2020-2024) un număr uriaș de 147 de Hotârâri de Guvern au fost trecute la secret, după cum urmează :
– în 2020 un număr de 20 de HG-uri au fost clasificate
– în 2021 un număr de 21 de HG-uri au fost clasificate
– în 2022 un număr de 49 de HG-uri au fost clasificate
– în 2023 un număr de 28 de HG-uri au fost clasificate
– iar în 2024, cel puțin până acum, deja 29 de HG-uri sunt clasificate.
Românii vor trebui să afle câte din aceste hotărâri de Guvern sunt secrete doar pentru a nu se afla pomenile făcute camarilei politice din banii noștri și câte sunt clasificate pentru că într-adevăr conțin informații de natură militară.
Premierul Nicolae Ciucă a secretizat peste 60 de HG-uri în timpul mandatului său și dacă în toate este vorba despre același argument nejuridic pentru netransparență ca în cazul vilei președintelui Iohannis (să nu știe proștii) înseamnă că avem un stat capturat și privatizat de cei care îl conduc.
Să nu vă așteptați ca presa de mainstream să pună întrebări, pentru că alături de politicienii noștri este și ea în campanie electorală și nu mă feresc să o spun că tot împotriva noastră, a prostimii.
Adevăratul scandal ar trebui să fie faptul că Guvernul Romaniei emite Hotărâri de Guvern nepublicate în Monitorul Oficial, deci secrete, ceea ce constituie o încălcare nerușinata a Constituției noastre și a legilor în vigoare.
Art. 108 alin 4 din Constituție – dispoziție repetata în Codul administrativ, Legea de functionare a Guvernului și Legea nr. 24/2000 – o spune expres:
„Hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate.”
Intr-un stat de drept nu pot exista Hotărâri de Guvern nepublicate, secrete sau clasificate, altele decât cele pe care le permite Constitutia: hotărârile cu caracter militar. O democratie nu se guvernează in secret, pe ascuns fata de cei guvernati!
Guvernul Romaniei, prin premierul de atunci Nicolae Ciuca, a privatizat aceasta institututie fundamentala a statului, guvernand nu pentru societate ci pentru satisfacerea unor interese private ale fostului președinte al partidului din care face parte.
Premierul, ministrii si toti functionarii care au actionat in baza unui HG inexistent din punct de vedere juridic au folosit bugetul public ca pe propriul lor portofel, intr-o bataie de joc pentru tot ce inseamna principiile, regulile si responsabilitatile privind utilizarea finantelor publice.
Clasificarea neconstitutionala a unui act normativ cu singurul scop ca populația României sa nu ii cunoască conținutul si sa faca posibila directionarea discretionara și in secret a unor fonduri publice aberante pentru confortul unei persoane, fie el și fost șef de stat, constituie infractiune si trebuie sa atraga raspunderea penala a membrilor Guvernului.
„Declasificarea” acestui HG de catre actualul premier abia după 2 ani si dupa un intreg scandal de presa arata ca acesta ii cunoștea continutul si caracterul profund nelegal, fiind vorba despre cel putin o omisiune a nesesizarii organului de urmărire penala ( art. 267 Cod penal).
E un moment bun ca societatea românească sa afle dacă procurorii sunt într-adevar in slujba legii sau, dimpotriva, doar o anexa inerta a politicienilor”, spune Neacşu.