Înalt responsabil al grupării jihadiste Al-Qaida, ucis într-un raid aerian

Un înalt responsabil al grupării jihadiste Al-Qaida a fost ucis duminică într-un raid aerian „cel mai probabil american”, în nordul Yemenului, informează miercuri AFP, citând responsabili yemeniţi, conform Agerpres.

Hamad bin Hammoud al-Tamimi, saudit, se afla în momentul raidului într-o casă pe care o închiriase de puţină vreme în provincia Marib, a menţionat sub acoperirea anonimatului un responsabil al serviciilor de securitate ale Yemenului.

Atacul a fost „după toate aparenţele american”, a adăugat acesta.

Hamad bin Hammoud al-Tamimi era unul dintre principalii lideri ai aripii Al-Qaida din peninsula arabică, organizaţia jihadistă Aqpa, cu sediul în Yemen.

Sub numele Abdel Aziz al-Adnani, acesta era „preşedintele consiliului consultativ al Aqpa” şi exercita totodată funcţia de „judecător”, potrivit unui reprezentant local din Marib.

O gardă de corp yemenită a fost de asemenea ucisă în raid, a menţionat sursa.

SUA consideră organizaţia Aqpa ca fiind filiala cea mai sângeroasă a reţelei jihadiste şi desfăşoară de mai mulţi ani atacuri cu drone împotriva ei, deşi fără a le confirma.

La sfârşitul lui ianuarie, responsabili yemeniţi au anunţat moartea altor trei membri ai Aqpa într-un atac cu dronă tot în provincia Marib, aflată sub controlul guvernului yemenit.

Un responsabil guvernamental din regiune a vorbit atunci de un raid „presupus american”, dar Washingtonul nu a comentat pe moment.

Similar rivalului său, gruparea Stat Islamic, Aqpa şi-a întărit prezenţa în Yemen profitând de haosul generat de războiul dintre guvern, susţinut din 2015 de o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită, şi rebelii apropiaţi de Iran.

Aqpa a comis atacuri în Yemen atât împotriva rebelilor houthi cât şi a forţelor guvernamentale, dar a revendicat atacuri şi în SUA şi Europa.

Din 2015, războiul din Yemen s-a soldat cu mii de morţi şi a provocat una din cele mai grave tragedii umanitare din lume, în ţara cea mai săracă din peninsula arabică.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare