Înalţi reprezentanţi ai SUA, ai EU, Republicii Moldova şi României au discutat la Galaţi, despre rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Galaţi, că Statele Unite sunt recunoscătoare României pentru sprijinul acordat Ucrainei, în contextul războiului cu Rusia.

Înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Republicii Moldova şi României au discutat vineri, la Galaţi, despre rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina.

La conferinţa de presă pe tema exporturilor agricole ale Ucrainei în cadrul culoarelor de solidaritate UE – Ucraina au participat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, Jim O’Brien, care conduce biroul SUA ce gestionează regimurile de sancţiuni (U.S. Sanctions Coordinator), vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, Magda Kopczynska – director pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea.

„Statele Unite sunt recunoscătoare României pentru găzduirea acestor discuţii importante şi pentru tot cea făcut în sprijinul Ucrainei”, a subliniat ambasadorul Kathleen Kavalec.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a arătat că se doreşte dublarea capacităţii de tranzit prin România a cerealelor ucrainiene de la 2 la cel puţin 4 milioane de tone în fiecare lună. El a arătat că, din perspectiva transportului pe Dunăre, Canalul Sulina este singura cale navigabilă viabilă pentru aceste transporturi şi de aceea este important să fie optimizată capacitatea acestei rute.

„Ne dorim să creştem numărul de piloţi care să aducă navele pe Canalul Sulina, până la sfârşitul lunii august vom avea cei 60 de piloţi la care ne-am angajat şi, de asemenea, avem proiectul european care se va termina undeva în toamna acestui an, probabil octombrie, care va permite navigarea pe Sulina, 24 de ore, 7 zile pe săptămână. În momentul în care se va creşte numărul de piloţi, automat porturile Galaţi, Brăila vor fi folosite şi ele, alături de Reni şi Ismail. Astăzi am propus nu doar cele două porturi, am venit cu această propunere în faţa colegilor din Ucraina de a folosi toate porturile, inclusiv cele amonte de Galaţi şi Brăila până la Orşova, folosind reţeaua feroviară până în acele porturi de la sudul Dunării şi de acolo pe barje spre Marea Neagră, spre Constanţa”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

De asemenea, vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov a declarat că acordul dintre Ucraina şi România va aduce beneficii de ambele părţi.

„Vreau să mulţumesc partenerilor pentru întâlnirea productivă şi pentru supotul pentru cetăţenii ucraineni, în lupta lor cu agresiunea militară rusească. Este imposibil să înlocuieşti cerealele ucrainene. Când Rusia s-a retras din acordul pentru cereale, preţul cerealelor a crescut imediat cu mai bine de 8%, aşa cum a spus secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. Ucrainenii sunt interesaţi de transporturi în apele teritoriale ale României, în mod particular portul Constanţa şi Canalul Sulina, cred că vor fi beneficii pentru ambele părţi”, a declarat vicepremierul Oleksandr Kubrakov.

Oficialul Ministerului Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea, a declarat că ţara sa va sprijini necondiţionat transportul de cereale ale Ucrainei prin reţeaua coridoarelor de solidaritate.

„Republica Moldova a fost alături de poporul ucrainean. Cu o populaţie de 2,5 milioane de cetăţeni, noi am găzduit şi am fost a doua casă pentru aproape 750.000 de refugiaţi din Ucraina. În a doua etapă, a intervenit problema coridoarelor solidarităţii în materie de import şi export a produselor cerealiere şi pe această cale noi am reiterat poziţia Republicii Moldova de susţinere absolut necondiţionată a Ucrainei în procesele sale economice de export şi de tranzit spre porturile Constanţa, Galaţi, care se află pe teritoriul României”, a afirmat ministrul Vladimir Bolea.

Oficialul Comisiei Europene, Magda Kopczynska, a subliniat importanţa coridorului Dunăre-Marea Neagră pentru transportul de cereale din Ucraina.

„Comisia Europenă condamnă recentele atacuri ruseşti asupra infrastructurii ucrainene din zona Dunării, în porturile Reni şi Ismail, şi regretă retragerea unilaterală a Rusiei din acordul Mării Negre, punând astfel în pericol vieţi omeneşti şi securitatea alimentară globală. Astăzi este o zi importantă, un pas important în a ne întări eforturile pentru reduce impactul rusesc şi să îmbunătăţim funcţionalitatea coridoarelor de solidaritate ucrainene. Când vine vorba despre produsele cerealiere, care sunt atât de importante pentru securitatea alimentară globală, între data de 22 mai şi sfârşitul lunii iulie a anului acesta, pe culoarele solidarităţii au fost transportate aproximativ 60% din exporturile Ucrainei, iar restul cu ajutorul acordului Mării Negre. Când privim la potenţialul coridoarelor solidarităţii, ruta Dunăre-Constanţa este cel mai mare activ, aproape 60% din exporturile de cereale ucrainene au venit pe ruta aceasta”, a precizat directorul pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport, Magda Kopczynska.

Şi oficialul SUA care conduce biroul ce gestionează regimurile de sancţiuni (U.S. Sanctions Coordinator), Jim O’Brien, a subliniat că indiferent de atacurile Rusiei care au afectat infrastructura din Ucraina, cerealele vor ajunge pe pieţele globale.

„Ceea ce aţi văzut în după-amiaza aceasta este solidaritate în acţiune. Rusia a atacat Ucraina, aducând războiul aproape de această regiune paşnică. România, Moldova şi Ucraina au spus să ne întâlnim în România şi să găsim o soluţie. Rusia a atacat proviziile globale de mâncare, acordul Mării Negre a adus 32 de milioane de tone de cereale pe piaţa globală, culoarele solidarităţii au adus ceva mai mult. Acest grup de ţări a spus ‘să ne aşezăm să găsim soluţii şi să aducem mai multe cereale’. Cerealele din Ucraina vor ajunge în toată lumea”, a subliniat Jim O’Brien.

Înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, ai Republicii Moldova şi României s-au reunit, vineri, la Galaţi, pentru a discuta despre rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina, anunţul despre această întâlnire şi agenda de discuţii fiind făcut, joi, de Ambasada SUA la Bucureşti.

Sursa: Știrile TVR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare