Încă două aeronave F-16 Fighting Falcon, din lotul de cinci, au sosit în România

Cea de-a treia și cea de-a patra aeronavă F-16 Fighting Falcon, din noul lot de cinci care vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Române, au sosit vineri, din Portugalia, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, de la Borcea.

Ultima aeronavă din lotul de cinci va fi livrată în primul trimestru al anului 2021.

Achiziția noului lot de avioane F-16 Fighting Falcon și a pachetului de bunuri și servicii aferent va asigura creșterea securității României prin executarea permanentă a apărării spațiului aerian național/NATO, pe timp de pace și în situații de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA), sub comanda NATO, în conformitate cu angajamentele asumate.

Achiziția celor cinci aeronave a fost făcută conform Legii 237/2019 pentru continuarea dezvoltării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Etapa de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 19.12.2019.

În aceeași lună a fost semnat și contractul cu Guvernul Republicii Portugheze pentru achiziția aeronavelor, din excedentul acestei țări, precum și a unui pachet de bunuri și servicii care include, printre altele, modernizarea avioanelor la un standard superior, elemente de suport logistic și instruirea personalului tehnic ingineresc.

Pentru achiziţionarea pachetului de bunuri şi servicii complementare sunt în curs de atribuire Guvernului Statelor Unite ale Americii contracte de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA, specifice Programului Foreign Military Sales – FMS.

Atribuirea contractelor este în conformitate cu prevederile art.22 lit)f din OUG nr. 114/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Programul va permite și creșterea nivelului de instruire a personalului tehnic ingineresc, precum și crearea capabilității de reparații capitale pentru motoarele ce echipează avioanele F-16.

Forțele Aeriene Române mai au în dotare 14 aeronave F-16 Fighting Falcon, care execută deja misiuni de poliție aeriană.

Prin Hotărârea CSAT din 27.09.2012 a fost aprobată Concepția de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene” care prevede realizarea graduală a capabilității operaționale aeriene finale, reprezentată de trei escadrile de luptă dotată cu câte 16 avioane multirol fiecare. Pentru aceasta, au fost semnate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 240/2013, contracte cu Guvernul Republicii Portugheze și Guvernul SUA pentru achiziționarea a 12 avioane F-16. Aeronavele au fost livrate în perioada 2016-2017 – șase la 29.09.2016, trei la 15.11.2016 și trei la 28.09.2017.

Primele două aeronave din noul lot de cinci au sosit în România în luna august a acestui an, iar după intrarea în dotarea Forțelor Aeriene Române și a ultimului avion F-16 Fighting Falcon (prevăzută pentru primul trimestru al anului 2021), toate cele 17 aparate de zbor – în cofigurație M5.2R, vor trece printr-un program de modernizare la standardul M6XR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare