Încă o lege a UDMR adoptată tacit: Autorităţile obligate să folosească limba maghiară în anumite zone

Senatul a adoptat tacit un proiect al UDMR, care prevede că autoritățile sunt obligate să folosească limba minorităților în anumite zone, proiectul a fost inițiat parlamentarii UDMR, la finalul lunii octombrie 2019 și înregistrat la Senat pentru dezbatere pe 17 februarie 2020.

Proiectul prevede că „în unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate, Inspectoratele Judeţene ale Poliţiei Române, au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia, folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentului Cod şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.

Potrivit sursei citate autorităţile şi instituţiile publice prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea prevăzută.

Proiectul legislativ a fost adoptat tacit pentru că Senatul a fost dezbătut şi votat în termenul legal.

Camera Deputaților urmează să dezbată şi să voteze proiectul în calitate  de for decizional în acest caz.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare