Guvernul condus de Ludovic Orban a secretitar salariile de merit din Poliție, Armată și instituții de apărare, măsură a fost inclusă în OUG 1/2020 care modifică OUG 114 dată de Guvernul Dăncilă, cunoscută drept ”ordonanța lăcomiei”.
- Prin măsura adoptată Guvernul a exceptat inspectoratele de Poliție, precum alte instituții de forță de obligativitatea de a publica salariile angajaților și declarațiile de avere.
„Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 33, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: (5) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplică instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională.„, se arată în OUG 1/2020, la Articolul 5.
Guvernul nu a făcut nicio precizare în spațiul public despre includerea acestei măsuri în OUG 1/2020 care modifică OUG 114.