Încă opt investiții în domeniul gospodăririi gunoiul de grajd, în pregătire la Ministerul Mediului

Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) pregătește demararea lucrărilor pentru încă 7 noi platforme pentru gunoiul de grajd și pentru o stație de compostare. C

omunele beneficiare sunt: Mica, Luna, Dăbâca, Recea Cristur – județul Cluj, Drăgușeni – județul Iași, Valea Nucarilor – județul Tulcea, Timișești – județul Neamț. Stația de compostare va fi construită în comuna Jegălia – județul Călărași.

MMAP, prin Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” (CIPN), demarează, la final de octombrie 2020, procedura privind licitația pentru atribuirea lucrărilor de construcții care continuă dezvoltarea infrastructurii de gospodărire a gunoiului de grajd. Până la ora actuală, în cadrul Finanțării Adiționale a Proiectului CIPN, au fost lansate 59 de investiții, la care se adaugă acestea 8, alte 20 urmând a fi lansate în perioada următoare. Finanțarea este asigurată de Guvernul României, dintr-un împrumut de la Banca Mondială.

Numărul foarte mare de ferme mici și gospodării care cresc animale (peste 3 milioane în România) face ca sistemul comunal de gestionare a gunoiului de grajd să fie cea mai eficientă soluție, atât pentru combaterea poluării cu nitrați a apelor subterane, cât și pentru economiile pe care le generează în bugetul fermierilor. Crescătorii de animale care au încheiate contracte cu UAT-urile beneficiare și care fac dovada predării gunoiului de grajd la platforma comunală, sunt considerați de către APIA și AFIR ca fiind conformi din punct de vedere al capacităților de stocare pentru bălegar, nemaifiind obligați să investească în platforme individuale.

Odată cu platforma propriu-zisă, autoritățile locale beneficiare primesc și un set de utilaje destinate colectării, manevrării, compostării și împrăștierii gunoiului de grajd: un tractor, două remorci, un încărcător frontal, o mașină de împrăștiat compost și o cisternă vidanjă. Practic, UAT-urile sunt în măsură să implementeze un serviciu public pentru managementul dejecțiilor provenite de la animalele din gospodării și din fermele mici.

Stația de compostare de la Jegălia este destinată accelerării procesului de transformare a gunoiului de grajd în compost (mraniță), pentru a putea fi folosit ca îngrășământ organic de bună calitate.

  • „Extinderea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd este o prioritate pentru România, deoarece proasta gospodărire a acestuia este o amenințare permanentă la adresa resursei de apă potabilă. Poluarea cu nitrații din surse agricole îi afectează, în primul rând, pe cei care poluează. La ora actuală, mare parte din locuitorii comunelor românești încă folosesc pentru băut și gătit apa din fântână, prima afectată de acest tip de poluare. Sperăm ca bunele practici de gospodărire a gunoiului de grajd să devină cât mai curând obiceiuri printre crescătorii de animale români”, a declarat secretarul de stat Leonard Achiriloaei.

Beneficiarii investițiilor  proiectului sunt exclusiv UAT-uri, care au fost selectate în cadrul unui program competitiv de finanțare. Eforturile investiționale sunt suportate în proporție de aproximativ 95% de către MMAP, contribuția locală a beneficiarilor de aproximativ 5%, constând în contravaloarea proiectării platformelor. După finalizare, investițiile sunt transferate către UAT-uri, urmând să fie exploatate de către acestea și monitorizate de MMAP.

Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Început în anul 2008 și încheiat în 2017, proiectul a finanțat 86 de platforme de management de gunoi de grajd și se află acum în a doua fază, cea de finanțare adițională. MMAP a alocat pentru perioada 2017 – 2022, un buget de 36,32 de milioane de euro, din care, până în martie 2022, vor fi finanțate alte peste 80 de comunități locale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare