Încă un copil căzut de la etajul 4 al unui bloc. Băiețelul de 1 an si 10 luni a murit

La doar o zi după o tragedie similară în Petroșani, un copil de un an şi 10 luni a căzut de la etajul 4 al unui bloc din municipiul Orăştie. Băiețelul nu a mai putut fi salvat,  a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, potrivit Agerpres.

Copilul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Orăştie, unde nu a mai putut fi salvat.

„La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă cu asistent care găseşte minorul în stop cardiorespirator, cu multiple leziuni grave la nivelul capului. Este preluat cu manevre de resuscitare în curs şi transportat de urgenţă la spitalul Orăştie, unde se continuă resuscitarea pentru încă aproximativ o oră, când, din păcate se declară decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

Politiştii vor continua cercetările în acest caz, în vederea stabilirii circumstanţelor producerii incidentului, a precizat IPJ Hunedoara.

Un alt accident a avut loc joi, la Petroșani, când un copil de un an și trei luni a căzut de la etajul 4. Micuțul este în comă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare